Ministerul Energiei anunță că necesarul de energie electrică pentru sâmbătă, 28 martie, pe malul drept al Nistrului este acoperit integral, prin achiziții comerciale realizate de compania de stat Energocom. Potrivit
Ministerul Energiei anunță că necesarul de energie electrică pentru sâmbătă, 28 martie, pe malul drept al Nistrului este acoperit integral, prin achiziții comerciale realizate de compania de stat Energocom. Potrivit
În curând este așteptată o majorare a tarifelor pentru energia electrică. ANRE a recepționat demersurile de scumpire transmise de furnizori. Astfel, pentru consumatorii din centrul și sudul R. Moldova, inclusiv
Mai multe localități rămân parțial și la această oră fără energie electrică din cauza chiciurii de pe cablurile electrice și a arborilor căzuți peste fire. Întreprinderea RED-Nord anunță că aproximativ
24 de localități din raioanele Criuleni, Strășeni, Orhei și Telenești, cel mai afectat fiind raionul Criuleni, cu 13 localități, rămâneau parțial fără energie electrică în această dimineață, anunță operatorul sistemului
Deficitul de energie electrică care apare în orele de vârf în Republica Moldova poate fi soluționat prin crearea unor capacități de stocare de până la 200 de megawați. Opinia aparține
Moldelectrica a fost nevoită să solicite din nou, în după-amiaza și seara de luni, 8 decembrie, energie electrică de avarie din România. Solicitarea a fost determinată de dezechilibrul sistemului electroenergetic
Republica Moldova este pregătită pentru sezonul de încălzire 2025–2026, dă asigurări ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Potrivit oficialului, autoritățile statului au finalizat procedurile privind achiziția și stocarea resurselor energetice necesare pentru
Autoritățile de la Chișinău analizează posibilitatea achiziționării, în noul sezon rece, a energiei electrice din Ucraina. Subiectul a fost discutat de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, aflat într-o vizită la Kiev,
Premierul Dorin Recean a anunțat, în această dimineață, că „deja există condiții necesare ca tariful la energie electrică să fie redus”, după că „Energocom a reușit să cumpere de pe
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să aprobe, în ședința din 29 iulie, reducerea tarifelor la energie electrică. Mai exact, ANRE urmează să examineze cererile celor doi mari furnizori
Principalii furnizori de energie electrică din țară, Premier Energy și FEE Nord, solicită reducerea tarifelor pentru semestrul al doilea al anului curent. Demersurile de au fost depuse la Agenția Națională
Executivul vrea să instituie o comisie guvernamentală care va coordona măsurile de pregătire din sectorul energetic pentru sezonul rece. Din structura care va fi condusă de Dorin Recean vor face
Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, nu exclude că tarifele la energie ar putea fi reduse din motive politice, în apropierea alegerilor parlamentare. „Nu exclud că există preferința politică ca
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, susține că, în prezent, nu există motive de ajustare a tarifului la energia electrică. Declarația a fost făcută la postul public de televiziune. Potrivit lui, analizând
În cazul în care Republica Moldova nu îşi poate acoperi necesarul de energie electrică prin producție proprie, producătorii din România vor fi obligați să încheie contracte bilaterale cu furnizori desemnați
În acest an, până în luna august, consumatorii din R. Moldova urmează să beneficieze de contoare inteligente pentru energia electrică. Este vorba de a doua etapă a proiectului pilot al
La peste trei ani de la lansarea proiectului pentru construcția liniei electrice aeriene Vulcănești – Chișinău au fost realizate doar 49 la sută din lucrări. Chiar și așa, Guvernul promite
Energocom anunță pentru marți, 14 ianuarie, o insuficiență de energie electrică în intervalul orar 16:00-19:00. În aceste condiții, pentru a nu recurge la deconectări în masă, Republica Moldova va apela
Peste 150 de avarii au fost înregistrate miercuri pe rețelele electrice din regiunea transnistreană. În consecință, fără lumină au rămas peste trei mii de persoane. În prezent, livrarea energiei electrice
Pentru ziua de Crăciun pe stil vechi, consumul total de energie electrică pe malul drept al râului Nistru va fi cu 17% mai mic față de ziua precedentă, luni, 6
Locuitorii din stânga Nistrului vor rămâne duminică fără curent electric pentru o perioadă mai lungă de timp. Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat sâmbătă, 4 ianuarie, că
Rezervele de cărbune pe care le are Centrala de la Cuciurgan pentru a produce energie electrică ajung aproximativ până la finele lunii ianuarie curent, o perioadă mai mică decât cea
Consumul de energie electrică pe teritoriul Republicii Moldova (fără regiunea transnistreană) în 3 ianuarie a fost în creștere cu 8,3 procente față de a doua zi a anului, anunță Ministerul
Operatorul sistemului de transport al energiei electrice din Slovacia, compania de stat SEPS, a confirmat că va respecta contractul încheiat cu Ukrenerho, partenerul său ucrainean. Conform acestei înțelegeri, Slovacia poate
Statul va acorda compensații și pentru energia electrică, ca urmare a majorării prețurilor aprobate astăzi. Aceste compensații vor fi destinate gospodăriilor care s-au înregistrat deja în programul „Ajutor la contor”
Deputatul PAS, șeful Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian, susține că majorările propuse pentru energia electrică reprezintă „un mecanism just de tarifare” și a lăsat să se înțeleagă că autoritățile
Tariful pentru energia electrică, furnizată de Compania „Premier Energy”, în capitală și în raioanele de sud și de centru, urmează să fie majorată cu peste 75 la sută și să
Guvernul Guvernul va veni imediat cu măsuri clare de sprijin pentru oameni, iar săptămâna viitoare – pentru afaceri. Declarația aparține purtătorului de cuvânt al executivului, Daniel Vodă, și a fost
Prim-ministrul Dorin Recean, era abolsut convins și le promitea din fotoliul de premier, în cadrul ședinței Guvernului, că energia electrică nu se va scumpi. La aproape patru luni de la
„Am intrat în noul an cu grijă, dar și cu încredere. E primul an în care putem deveni 100% independenți energetic”, a scris vicepreședintele Parlamentului Doina Gherman, la scurt timp
Moldovenii vor achita tarife duble sau chiar mai mari pentru energia electrică, din 2025. În funcție de furnizor, prețurile urmează să crească semnificativ. Potrivit solicitărilor făcute de Premier Energy, tariful
Celula de criză instituită în stânga Nistrului în contextul crizei energetice s-a întrunit în prima ședință. Potrivit administrației separatiste de la Tiraspol, blocurile, școlile și grădinițele din regiune sunt deconectate
Republica Moldova va importa din România 62% din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Cea mai mare parte a achiziției se va face pe bursa română OPCOM.
Prim zi a acestui an a băgat regiunea transnistreană într-o criză energetică fără precedent, ce vine cu consecințe grave și pentru populația de pe malul drept al Nistrului. Din 1
În lunile ianuarie, februarie și martie din 2025, „Energocom” anunță că va achiziționa de la compania „Nuclearelectrica” din România un volum de trei ori mai mare de energie electrică. Un
Prețurile energiei electrice în Germania au înregistrat o creștere bruscă din cauza producției scăzute de energie eoliană și a cererii sporite, relatează Bloomberg. Potrivit datelor agenției, prețurile energiei electrice pe
Biroul Politici de Reintegrare precizează că decizia Tiraspolului de „a opri exportul de curent electric” va fi pusă în aplicare doar în cazul în care în regiune nu vor mai fi
Moldelectrica dă asigurări că lucrează pentru a menține funcționarea infrastructurii de transport a energiei electrice, colaborând cu operatorii de sistem și de transport din țările vecine. Precizările sunt făcute după
„Acțiunile incompetente ale partidului de guvernare au provocat scumpiri semnificative ale gazului pentru moldoveni, iar la iarnă vor crește și tarifele pentru energia electrică”. Sunt declarațiile liderului formațiunii „Partidul Nostru”,
Ucraina a început construcția unei noi linii de înaltă tensiune pentru a asigura alimentarea cu energie electrică a regiunii Odesa, astfel renunțând la achizițiile de la Centrala de la Cuciurgan, gestionată
În trimestrul II al anului 2024, exportul de energie electrică din Republica Moldova în Ucraina s-a majorat de aproximativ cinci ori, faţă de primul trimestru al acestui an, dar şi comparativ cu
Volumul de energie electrică din surse regenerabile se estimează că va depăși în acest an 10 la sută, în contextul în care Republica Moldova și-a asumat să atingă o țintă
Ucraina a importat mai multă energie electrică în ultima lună decât în întregul an 2023. Acest lucru a fost raportat de publicația Ukrayinska Pravda, care citează date furnizate de inginerii
88 de localități au rămas parțial sau în totalitate fără energie electrică din cauza ploilor și vântului puternic de marți seara. Potrivit distribuitorului de energie electrică Premier Energy, precipitațiile cu
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a examinat, în cadrul ședinței de astăzi, demersurile furnizorilor, care au cerut majorarea tarifelor. Reglementatorul a decis însă să ieftinească lumina, însă doar cu
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică urmează să revizuiască tarifele la energia electrică săptămâna viitoare. „Premier Energy” și „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au solicitat majorarea tarifelor, în proiectele supuse aprobării,
Operatorul rețelei de transport și de sistem „Moldelectrica” va organiza, împreună cu operatorii de sistem din România și Ucraina, licitații de alocare a capacităților intrazilnice și lunare pentru schimburi transfrontaliere
Consumatorii din nordul Moldovei, deserviți de FEE Nord, ar putea achita mai mult pentru energia electrică. Furnizorul a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea cu 13 bani
După ce directorul interimar al S.A Energocom, Victor Bînzari, anunța, în 25 ianuarie, că energia electrică ar putea să se ieftinească cu cel puțin 10 la sută, tariful ar putea
Energia electrică ar putea să se ieftinească cu cel puțin 10 la sută, a anunțat directorul general interimar al S.A Energocom, Victor Bînzari. Potrivit lui, o cerere de micșorarea a
Cinci localități din raionul Rezina rămân și la această oră fără energie electrică din cauza ninsorilor puternice din ultimele zile, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Este vorba despre
Mii de gospodării din 95 de localități din 13 raioane (Criuleni, Orhei, Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Comrat, Cahul, Cantemir, Vulcănești, Cimișlia, Taraclia, Ciarâr-Lunga, Leova) rămân deconectate de la energia
România va furniza energie electrică Republicii Moldova în sezonul de iarnă 2023-2024, inclusiv prin posibila repornire a termocentralelor pe cărbune. Potrivit ministerului Energiei de la București, această mișcare este în
Întreprinderile RED Nord și FEE Nord urmează a fi privatizate, iar Guvernul pregătește o procedură în acest sens. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei Victor Parlicov, în cadrul unui
Cetățenii Republicii Moldova au suferit pierderi de peste 450 milioane lei în ultimele două luni pe seama deciziei Autorității Naționale de Reglementare în Energie, care a stabilit un preț de
Consumatorii Premier Energy vor plăti pentru un kw/h 2 lei şi 57 de bani, faţă 2 lei şi 99 cât plătesc acum. Şi consumatorii deserviţi de FEE Nord vor achita mai
În Capitală sunt înregistrate, la această oră, mai multe probleme cu furnizarea curentului electric. Potrivit unui comunicat al Primăriei Chișinău, mai multe substații de tracțiune sunt deconectate, iar circulația troleibuzelor
România își doreşte să aprovizioneze intregral şi în totalitate Republica Moldova cu energie şi gaze naturale din România, a afirmat ministrul Energiei de la București, Virgil Popescu, citat de Agerpres.
SA „Energocom” va procura, în luna mai, 290 mii MWh de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană, ceea ce reprezintă 92 la sută din necesarul de energie electrică. Prețul
„Dacă noi, ca societate, ne vom jelui și vom miorlăi permanent, nu o să realizăm nimic”. Este răspunsul dat de prim-ministrul Dorin Recean unui unui locuitor din raionul Orhei, care
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a ieftinit, în cadrul ședinței de astăzi, 12 aprilie, noile tarife la energia electrică pentru consumatori finali. Astfel, curentul livrat de Premier Energy va fi
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să examineze, în cadrul ședinței de astăzi, 12 aprilie, ieftinirea energiei electrice. Ședința este programată pentru ora 11:00. Pentru consumatorii finali ai
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va examina, în cadrul ședinței de miercuri, 12 aprilie, ieftinirea energiei electrice. Anunțul a fost făcut de instituție, într-un comunicat de presă. „ANRE
Energocom a semnat un contract nou, valabil pentru șase luni, cu Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană, la prețul de 66 USD/MWh, cu 7 dolari mai puțin decât în ultimele
Guvernul vrea să obțină un preț mai bun pentru energia electrică de la Centrala de la Cugiurgan și anunță că va încerca renegocierea contractului. Declarația aparține ministrului Energiei Victor Parlicov