
Autoritățile anunță un deficit de energie electrică pentru această seară de peste 300 de MWh, ceea ce reprezintă aproximativ 3% din consumul mediu zilnic pentru această perioadă. Energocom precizează că acest deficit se va acumul în intervalul 18.00 – 21.00.
„Autoritățile depun toate eforturile pentru a asigura energia necesară Republicii Moldova și vor utiliza inclusiv mecanismele de energie de avarie pentru menținerea stabilității sistemului. Totuși, în această seară, reducerea voluntară a consumului de către fiecare dintre noi poate face diferența. Împreună putem reduce presiunea asupra sistemului și limita necesitatea unor măsuri suplimentare care pot fi și mai costisitoare”, precizează compania Energocom.
Potrivit companiei, consumul de energie electrică a crescut considerabil, în timp ce producția este afectată și de condițiile meteorologice.
„Debitul foarte scăzut al Dunării reduce capacitatea mai multor centrale electrice de a funcționa la parametri normali, deoarece apa este esențială pentru răcirea instalațiilor. Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde de importuri, astfel încât atunci când există un deficit în regiune, acesta influențează și cantitățile de energie pe care le putem procura”, reamintește Energocom.