
Peste 150 de avarii au fost înregistrate miercuri pe rețelele electrice din regiunea transnistreană. În consecință, fără lumină au rămas peste trei mii de persoane. În prezent, livrarea energiei electrice către casele de locuit este restabilită, precizează așa-zisul guvern de la Tiraspol, citat de presa din stânga Nistrului, transmite IPN.
De la începutul anului au fost înregistrate 1 093 de deconectări avariate. Pe 8 ianuarie la lichidarea avariilor au participat 51 de echipe de specialiști, cu implicare a 16 unități de tehnică, precizează Novosti Pridnestrovia.
Între timp, numărul de avarii pe rețelele termice au depășit 80 de cazuri, care, de asemenea, au fost lichidate.