
Guvernul Guvernul va veni imediat cu măsuri clare de sprijin pentru oameni, iar săptămâna viitoare – pentru afaceri. Declarația aparține purtătorului de cuvânt al executivului, Daniel Vodă, și a fost făcută joi seara, în contextul în care vineri, 3 ianuarie, Agenția Naționale pentru Reglementare Energetică va decide noile prețuri la curent.
„ANRE va anunța în curând ajustările pentru prețurile la electricitate, iar noi, cum a solicitat și premierul Dorin Recean, vom veni imediat cu măsuri clare de sprijin pentru oameni, iar săptămâna viitoare – pentru afaceri. Vom discuta cu autoritățile locale și despre situația din regiuni. În condițiile stării de urgență, avem toate pârghiile la îndemână. CSE colectează în permanență informații privind situația din toată țara, iar celula interinstituțională de la Guvern asigură un răspuns coordonat în sectorul energetic”, a declarat Vodă.
Vodă a acuzat din nou Rusia că „încearcă să ne șantajeze” și că îi ține în frig pe oamenii din regiunea transnistreană.
„Astăzi, pe malul drept al Nistrului, avem lumină și gaz datorită deciziilor responsabile pe care le-am luat împreună. Ca să fie clar pentru toată lumea: pe lângă resursele noastre de generare, lumina, căldura și gazul vin la noi din România, Ucraina și piața europeană. (…) Rusia, prin Gazprom, încearcă să ne șantajeze, îi ține în frig pe oamenii din regiunea transnistreană și distribuie dezinformare, învinuind propria subsidiară de datorii invalidate de un audit internațional. Este timpul să privim înainte, să fim puternici și să arătăm că Moldova își construiește viitorul pe valori, nu pe frică”, a mai spus Vodă.