
Armata României a detonat cu succes stânca Pârjoaia de pe Brațul Bala al Dunării, într-o operațiune menită să redirecționeze mai multă apă spre Dunărea Veche și să asigure alimentarea cu apă a Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat că pentru distrugerea stâncii au fost folosite 180 de kilograme de explozibil. După detonare, lucrările continuă cu dragarea zonei și amenajarea unui baraj provizoriu.
Potrivit ministrului, mai multe barje încărcate cu piatră vor fi scufundate pe Brațul Bala pentru a crea un obstacol care să redirecționeze debitul Dunării spre Dunărea Veche. În total vor fi utilizate patru barje: două se află deja la fața locului, cea de-a treia urmează să fie adusă în cursul serii, iar ultima va ajunge marți.
Operațiunea vine după ce, duminică, geniștii militari au efectuat două detonări de test, în cadrul cărora cantitatea de explozibil a fost mărită progresiv. După evaluarea rezultatelor, autoritățile au decis reluarea misiunii luni, cu o încărcătură mult mai mare, care a dus la distrugerea stâncii.
Specialiștii estimează că noul baraj provizoriu ar putea ridica nivelul Dunării cu 10–15 centimetri, suficient pentru a îmbunătăți alimentarea cu apă a canalului care deservește Centrala Nucleară de la Cernavodă.
Intervenția este considerată esențială în condițiile în care debitul Dunării este așteptat să scadă în această săptămână sub 1.400 de metri cubi pe secundă, potrivit estimărilor Administrației Naționale „Apele Române”.
Dacă nivelul fluviului va continua să scadă, există riscul opririi și a Reactorului 2 al centralei de la Cernavodă, din motive de siguranță. Reactorul 1 a fost deja oprit în urmă cu o săptămână, iar un debit prea redus al Dunării nu mai permite funcționarea în condiții normale a pompelor și a sistemelor de răcire ale instalației.