VIDEO | Atac cu rachete la Odesa. Moscova susține că a distrus un depozit cu rachete de fabricație occidentală

Armata rusă susține că a distrus un centru logistic al Forțelor Armate Ucrainene din regiunea Odesa, unde erau depozitate rachete furnizate de Occident, transmite Ministerul rus al Apărării. Unde exact se află „centrul logistic” nu este specificat în mesajul autorităților de la Moscova.

Imaginile realizate în interiorul depozitului avariat din Odesa nu arată nicio urmă de arme. Pe rețelele de socializare au apărut însă videoclipuri cu o coloană imensă de fum care a acoperit orașul-port în această dimineață în urma atacului.

Forțele Aeriene ale Forțelor Armate Ucrainene au anunțat într-un comunicat că armata rusă a atacat regiunea Odesa cu două rachete de croazieră, probabil Iskander-K, în această dimineață.

„Datorită contracarării active a apărării aeriene din sudul Ucrainei, una dintre rachete nu și-a atins ținta”, susține armata ucraineană.

Anterior, șeful administrației militare regionale, Oleg Kiper, a raportat că, în urma atacului, a fost înregistrată o lovitură asupra infrastructurii civile din Odesa și au existat victime.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...