Cei trei diplomați ruși declarați persona non grata de către Chișinău părăsesc astăzi Republica Moldova. La Aeroportul Internațional Chișinău, câteva zeci de susținători s-au adunat pentru a-i conduce. Aceștia au organizat un miting de protest împotriva deciziei de expulzare și le-au cântat cântece propagandistice sovietice.
Luni, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a declarat trei angajați ai Ambasadei Rusiei – inclusiv pe copreședintele Comisiei Unificate de Control, Alexandr Andreev – persona non grata, ca urmare a implicării lor în facilitarea fugii deputatului Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare.
Potrivit Deschide.MD, este vorba despre doi consilieri și un atașat al ambasadei. Alexandr Andreev, acreditat în Moldova pe 17 februarie 2022, cu doar o săptămână înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, este unul dintre diplomații expulzați. Deși se prezintă ca absolvent al Academiei Diplomatice a Ministerului de Externe de la Moscova, o fotografie publicată de mama sa îl arată în uniforma Forțelor de Comunicații ale Armatei Ruse.
În mai 2023, Andreev a apărat public un comandant rus din Zona de Securitate sancționat de poliția moldovenească pentru purtarea panglicii Sfântului Gheorghe, interzisă prin lege, transmite sursa citată.
Cel de-al doilea diplomat, Andrei Voșcinchin, atașat al ambasadei din noiembrie 2023, a activat anterior la Misiunea Permanentă a Rusiei pe lângă ONU de la Geneva. Al treilea, Alexei Kurocikin, consilier al ambasadei, a fost implicat în evenimente cu foști și actuali deputați PSRM, precum și în activități culturale organizate de Centrul Rus de Știință și Cultură din Moldova.
Decizia de expulzare vine după ce angajați ai ambasadei l-au ajutat pe Nesterovschi să scape de justiție, transportându-l pe 19 martie cu un microbuz către regiunea transnistreană. Ministerul Afacerilor Externe a convocat ambasadorul rus Oleg Ozerov pentru a-i înmâna o notă de protest și a-l informa despre expulzarea celor trei diplomați.