Austria a declarat trei diplomați ruși persona non grata din cauza existenței unei „păduri de antene” instalate pe acoperișurile clădirilor diplomatice, care ar putea fi utilizate pentru activități de spionaj,
Austria a declarat trei diplomați ruși persona non grata din cauza existenței unei „păduri de antene” instalate pe acoperișurile clădirilor diplomatice, care ar putea fi utilizate pentru activități de spionaj,
Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European a aprobat luni poziția sa privind reforma regulilor UE de returnare a migranților aflați ilegal pe teritoriul blocului
Parlamentul European a făcut un pas important spre înăsprirea politicii migraționale, adoptând măsuri care simplifică procedurile de expulzare a migranților ale căror cereri de azil au fost respinse. Noile reguli
Autoritățile ruse au retras acreditarea unui angajat al Ambasada Regatului Unit la Moscova și i-au cerut să părăsească Federația Rusă în termen de 14 zile, pe fondul unor acuzații de
Miniștrii de interne ai celor 27 de state membre ale UE au aprobat, luni, la Bruxelles, trei acte legislative privind migrația, care urmează să fie negociate cu Parlamentul European. Cel
Autoritățile letone au cerut unui număr de 841 de cetățeni ruși să părăsească teritoriul țării până la 13 octombrie, după ce aceștia nu au respectat noile reguli de imigrație, informează
Ministerul de Externe de la Chișinău a confirmat, miercuri, că autoritățile poloneze au organizat un zbor charter pentru repatrierea cetățenilor moldoveni aflați ilegal pe teritoriul Poloniei. Potrivit unui comunicat oficial,
Polonia a expulzat, marți, 13 cetățeni ai Republicii Moldova, în cadrul unei noi „operațiuni de returnare” organizate de Poliția de Frontieră în colaborare cu agenția europeană Frontex, a anunțat purtătorul
Greta Thunberg, activista de mediu suedeză, în vârstă de 22 de ani, a acuzat Israelul că a comis „un act ilegal” după ce vasul cu ajutoare pentru Gaza, pe care
Președintele american Donald Trump a semnat vineri un decret prin care propune migranților aflați ilegal în Statele Unite zboruri gratuite în afara țării, într-un efort de a încuraja auto-expulzarea, informează
Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a anunțat vineri, 10 mai, expulzarea a doi diplomați ungari, în urma descoperirii unei presupuse rețele de spionaj coordonate de serviciile secrete maghiare. Decizia vine
Autoritățile de la București au refuzat intrarea în România a jurnalistului irlandez Chay Bowes, corespondent al postului Russia Today (RT). Jurnalistul venise cu intenția declarată de a relata despre alegerile
Ministerul de Externe al Rusiei a declarat persona non grata atașatul militar al Ambasadei României la Moscova și adjunctul acestuia, ca reacție simetrică la o măsură similară luată anterior de
Ministerul de Externe de la Chișinău a confirmat că trei angajați ai Ambasadei R. Moldova la Moscova au fost declarați „persona non grata” de către Federația Rusă. Decizia a fost
Cei trei diplomați ruși declarați persona non grata de către Chișinău părăsesc astăzi Republica Moldova. La Aeroportul Internațional Chișinău, câteva zeci de susținători s-au adunat pentru a-i conduce. Aceștia au
Ministerul Afacerilor Externe confirmă expulzarea a trei diplomați ruși. Nota prin care trei angajați ai Ambasadei Ruse au fost declarați persoane indezirabile a fost transmisă ambasadorului aagreat al Rusiei la
Președintele SUA, Donald Trump, a îndeplinit una dintre promisiunile sale cheie de campanie la doar patru zile după învestirea sa în funcție. Potrivit purtătorului său de cuvânt, Karoline Leavitt, „sute
Mai multe țări europene, inclusiv Germania, Austria, Belgia, Grecia și Marea Britanie, au anunțat suspendarea pe termen nedeterminat a cererilor de azil pentru cetățenii sirieni, în urma căderii regimului Bashar
Guvernul Federației Ruse a anunțat expulzarea a șase angajați ai Ambasadei Marii Britanii la Moscova, pe fondul acuzațiilor de activități de spionaj și subversiune. Potrivit Serviciului Federal de Securitate al
Ministerul de Interne de la Chişinău precizează că Vitalii Denisov, cetățean al Federației Ruse, a fost declarat indezirabil de către Inspectoratul General pentru Migrație al MAI. „Un cetățean rus în