
Președintele american Donald Trump a semnat vineri un decret prin care propune migranților aflați ilegal în Statele Unite zboruri gratuite în afara țării, într-un efort de a încuraja auto-expulzarea, informează AFP.
„Facilităm la maxim plecarea străinilor în situație ilegală”, a anunțat liderul de la Casa Albă într-un videoclip postat pe platforma sa Truth Social.
Potrivit decretului, orice migrant ilegal se poate prezenta la un aeroport american pentru a primi un bilet de avion gratuit spre o destinație externă la alegere.
Trump a mai precizat că persoanele eligibile vor putea rezerva singure zborul, inclusiv printr-o aplicație mobilă.
„Atâta vreme cât zborul nu este spre SUA, puteți merge unde doriți”, a afirmat președintele american.
Programul, care vine în contextul blocajelor juridice ce afectează planurile administrației de expulzări în masă, prevede și o recompensă financiară: 1.000 de dolari pentru migranții care acceptă să plece voluntar, pe lângă acoperirea integrală a cheltuielilor de transport.
Trump a avertizat însă că cei care refuză plecarea voluntară riscă „sancțiuni severe”, inclusiv „expulzări bruște, în locuri și în moduri stabilite exclusiv de noi”.
Această inițiativă se înscrie în strategia președintelui de a face din lupta împotriva imigrației ilegale o prioritate centrală în cel de-al doilea mandat la Casa Albă. Trump a denunțat constant o „invadare” a Statelor Unite de către „infractori veniți din străinătate”.
Totuși, multiple decizii ale instanțelor federale au blocat sau frânat punerea în aplicare a măsurilor sale mai dure privind expulzările. Președintele a mai lăsat deschisă posibilitatea ca unii dintre cei care părăsesc acum SUA de bună voie „poate că vor putea într-o zi să revină legal”.