
Economistul Veaceslav Ioniță afirmă că scumpirea produselor petroliere din luna martie a generat deja venituri suplimentare de aproximativ 50 de milioane de lei pentru bugetul de stat. Potrivit lui, dacă tendința se menține, până la sfârșitul lunii, statul ar putea acumula în total vreo 100 de milioane de lei suplimentar.
„Pentru cetățeni aceasta înseamnă scumpiri, însă pentru buget înseamnă încasări mai mari, deoarece cu cât prețul este mai mare, cu atât cresc și accizele colectate”, a explicat Ioniță.
Potrivit lui, în Republica Moldova se consumă zilnic, în medie, circa 2,3 milioane de litri de motorină și 800 de mii de litri de benzină. În contextul creșterii prețurilor, acciza la benzină a crescut cu aproximativ 1 leu per litru, iar la motorină – cu circa 1,6 lei, ceea ce explică majorarea veniturilor bugetare.
„Cea mai mare parte din aceste 50 de milioane de lei provine din scumpirea motorinei”, a precizat economistul.
În opinia sa, aceste venituri suplimentare ar trebui întoarse cetățenilor și sectoarelor afectate de criză. Ioniță a precizat că autoritățile au promis deja restituirea accizelor pentru agricultori, măsură pe care o consideră corectă.
„Dacă criza va continua, următorul pas ar trebui să fie compensarea parțială a accizelor pentru transportatori, iar în scenariul unei crize prelungite, reducerea accizelor pentru toți consumatorii”, a subliniat el.
Economistul a atras atenția că ritmul încasărilor este în creștere: dacă în prima săptămână a lunii martie bugetul a acumulat suplimentar circa 7 milioane de lei, în a treia săptămână suma a ajuns la aproximativ 26 de milioane.
„Dacă tendința continuă, la finalul lunii martie statul ar putea acumula în total în jur de 100 de milioane de lei suplimentar. Acești bani trebuie întorși inteligent către consumatori pentru a reduce impactul crizei”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.