
Centrul Național Anticorupție și Procuratura municipiului Bălți anunță despre reținerea a cinci persoane în dosarul delapidării de fonduri destinate prouectelor de infrastructură realizate în cadrul Programului „Satul European”.
Cauza penală vizează activitatea administratorului și a unor ingineri din cadrul unui operator economic, ale cărui oferte au fost desemnate câștigătoare în urma procedurilor de achiziții publice organizate de mai multe primării pentru construcția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare.
Lucrările au fost finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin intermediul Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024–2028 (ediția II), precizează CNA.
Potrivit materialelor acumulate, operatorul economic a executat lucrări în localități din raioanele Soroca, Edineț, Glodeni, Sângerei, Strășeni, Șoldănești, Căușeni și Taraclia. În cadrul recepției la terminarea lucrărilor și al recepției finale, administratorul și inginerii ar fi promis și oferit mijloace bănești membrilor comisiilor de recepție, inclusiv angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, diriginți de șantier, proiectanți, primari și alți specialiști implicați, pentru a nu consemna neconformitățile existente și pentru a semna actele de recepție, deși au fost constatate multiple abateri neînlăturate.
„Au fost documentate cazuri privind includerea fictivă în actele de executare a unor lucrări care, în realitate, nu au fost efectuate, documentele respective fiind prezentate spre achitare către IP ONDRL. Într-un alt episod investigat, la reabilitarea unui drum afectat în urma lucrărilor de construcție a apeductului, s-a constatat utilizarea a doar 84 de tone de asfalt din totalul necesar de 170 de tone. Totodată, în locul grosimii proiectate de 10 cm, stratul de asfalt ar fi fost aplicat într-o grosime variabilă de aproximativ 6–8 cm, contrar documentației de proiect și normativelor tehnice în construcții”, se arată în comunicatul CNA.
Totodată, a fost documentat un caz de transmitere a sumei de 3 500 de euro de către administratorul operatorului economic către o persoană din subordine, care ar fi pretins că are influență asupra unor angajați ai Inspecției teritoriale de muncă, ai Inspectoratului de Poliție teritorial și ai procuraturii teritoriale, pentru a determina neinițierea urmăririi penale într-un caz privind încălcarea regulilor de protecție a muncii, soldat cu cauzarea unei afecțiuni oculare unui salariat.