VIDEO | Construcția liniei Vulcănești-Chișinău ar putea dura încă 4-5 ani, acuză Vasile Costiuc! Radu Marian: „Un idiot util, care răspândește falsuri”

Construcția Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești-Chișinău bate pasul pe loc, susține activistul politic Vasile Costiuc, care a filmat un video de la fața locului în care relatează că,„ în tempourile cu care sunt efectuate lucrările la ora actuală, construcția ar putea dura încă 4-5 ani”. În replică, deputatul PAS, Radu Marian, l-a numit pe Costiuc „idiotu util, care răspândește un fals produs de propaganda rusească”. 

„Aici, în spatele meu, este stația de la Vulcănești, stația Vulcănești-Gară, și aici se fac lucrări care trebuiau să fie terminate încă în anul 2023. (…) Am vorbit cu unul din responsabilii tehnici de aici. Pot să vă spun exact, la Vulcănești nu există niciun stâlp turnat pe fundament care să meargă spre Chișinău. Răspund și vă îndemn pe cei din presa afiliată să veniți și să vedeți. Din cei 500 de stâlpi care trebuiau să fie, să conecteze Vulcăneștiul de aici cu Chișinău, nu e niciun stâlp. (…) Stâlpii sunt undeva la jumătate de drum între Chișinău și Vulcănești. Asta înseamnă că de aici încă nu s-au pornit stâlpii, la Borceag au pus câțiva stâlpi și asta e toată construcția care nici nu a început încă bine”, a spus Vasile Costiuc.

În replică, deputatul PAS, Radu Marian, a dezmințit declarațiile lui Costiuc, pe care l-a acuzat că este „propagandist rus” și„ idiot util”.

„Se răspândește un fals de către propaganda rusească și unii idioții utili, precum că linia de curent electric Vulcănești-Chișinău nu va fi finalizată. Linia se construiește, cu 190 de fundații realizate și 30 de piloni deja asamblați – aceasta e planificată să fie finalizată până la final de an. Această linie de înaltă tensiune este crucială pentru că azi electricitatea pe care o importăm din Romania ajunge în Moldova printr-o linie care trece inclusiv prin Ucraina și prin regiunea transnistreană. De aia Rusia e atât de disperată – știe ca mergem în direcția corectă”, scrie Marian pe Facebook. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram