O femeie din Republica Moldova, medic stomatolog, a fost ucisă cu brutalitate aseară, în orașul Brăila, din România. Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani, a fost găsită cu gâtul tăiat chiar în cabinetul în care activa. Mai mult, pe trupul victimei erau mai multe semne de violență. Descoperirea macabră a fost făcută de soțul ei, medic și el, care a sunat la 112.
Cazul este anchetat de polițiștii criminaliști de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila care au verificat camerele de supraveghere și cercetează fiecare detaliu.
„La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 21:25, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul, că pe strada General Eremia Grigorescu din municipiu, o femeie ce prezintă urme de violență a fost găsită decedată, într-un cabinet stomatologic. La fața locului s-au deplasat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și echipele operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în vederea efectuării cercetărilor”, a transmis Biroul de Presă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Pingback: (VIDEO) Crimă monstruoasă în România. Un medic din R. Moldova a fost ucis cu brutalitate în propriul cabinet – ALERTA.MD
Pingback: VIDEO// Crimă monstruoasă în România. Un medic din R. Moldova a fost ucis cu brutalitate în propriul cabinet - sinteza.org
Pingback: Dentista din Brăila, originară din R. Moldova, ucisă cu brutalitate în propriul cabinet, s-a luptat cu agresorul ei. Ce s-a descoperit la necropsie – ZIUA