VIDEO | Dan Dungaciu, despre jocul Chișinăului de-a reintegrarea: Reunificarea cu Transnistria înseamnă sinuciderea Republicii Moldova

O eventuală reintegrare cu regiunea transnistreană, despre care vorbește astăzi Chișinăul oficial, ar însemna sfârșitul proiectului Republica Moldova. Asta deoarece Chișinăul nu poate, și știe asta, să controleze Transnistria. Prin urmare, ideea lansată de Maia Sandu, privind integrarea europeană în două etape este una salutabilă, însă puterea de la Chișinău spune una, dar „fumează” altceva. Aprecierea aparține expertului român Dan Dungaciu, care a explicat, în platoul emisiunii lui Marius Tucă, situația de „pat” în care s-a pomenit Republica Moldova.

„Republica Moldova, plus Transnistria, este cu totul și cu totul alt stat. Va schimba nu doar demografia, atmosfera, jocul de putere în Republica Moldova. Va fi cu totul alt stat, pe care nu l-am văzut niciodată. Noi n-am văzut niciodată Republica Moldova acționând împreună cu Transnistria, pentru că n-a existat. Transnistria era suverană, în momentul în care a apărut Republica Moldova”, a menționat expertul de la București.

El atrage atenția că situația va deveni și mai complicată, dacă Ucraina va bloca alimentarea regiunii cu gaze rusești.

„Republica Moldova primește gaz de la ruși, că nu-l folosește e altceva, dar îl primește. Și pentru că a primit cam la o treime gaz de la ruși, l-a dat pe tot Transnistriei. Transnistria nu-l plătește. A dat tot gazul Transnistriei, ca să funcționeze Cuciurganul care produce curent electric. Curentul electric este cumpărat de Chișinău. Deci, gazul vine de la ruși, se duce la Transnistria, ăia îl folosesc, produc curent electric și Chișinăul finanțează bugetul Transnistriei, plătind și rezolvându-și problema. Uzinele din Transnistria, începând cu Râbnița și nu numai, fac produse competitive, pentru că niciuna nu plătește gazul.

Ce se va întâmpla, în 2024, dacă rușii nu mai transmit gaz sau Ucraina închide contractul de gaz cu rușii și nu mai vine gaz în Transnistria? Tehnic poți să aduci gaz, dar aduci gaz care costă de trei ori mai mult și el trebuie plătit. Toate industriile, majoritatea, vor intra în faliment pentru că nu mai sunt competitive. Mii de oameni care lucrează în combinatele și uzinele de acolo rămân fără loc de muncă, dar tu ai făcut reintegrarea regiunii transnistrene”, a explicat Dan Dungaciu.

Prin urmare, spune el, pentru transnistreni reintegrarea teritorială înseamnă lipsa locurilor de muncă, șomaj, criză socială etc., iar pentru Republica Moldova este egală cu un blocaj politic și instituțional.

„N-ai cum să iei muncitorii din Transnistria și să-i duci în R. Moldova, că n-au ce să facă acolo, că n-ai industrie în R. Moldova. Deci, pentru ei, reintegrarea va fi un dezastru. Transnistria în Republica Moldova va însemna sfârșitul proiectului, pentru că nu poți să-l gestionezi. Transnistria, pur și simplu, aruncă în aer ordinea socială, ordinea politică. Faptul că Maia Sandu a spus că integrarea europeană se face în doi pași (întâi malul drept, apoi malul stâng – n.n.) este un lucru pe care eu îl salut și sper ca lucrurile să fie în consecință, dar am sentimentul că una se fumează și alta se face la Chișinău. În același timp, se încearcă recuperarea regiunii transnistrene, dar asta este sinuciderea Republicii Moldova sau sinuciderea proiectului european. Sper că România are pe masă toate lucrurile acestea, le discută”, a punctat expertul de la București.  

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *