VIDEO | Deputatul Marian, nedumerit de declarațiile ministrului Parlicov: „N-am discutat la PAS despre privatizarea RED Nord și FEE Nord”

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Radu Marian, îl contrazice pe ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a vorbit despre o posibilă privatizare a întreprinderilor RED Nord și FEE Nord. Deputatul PAS susține că în cadrul fracțiunii majoritare nu s-a discutat despre acest subiect și că nu știe la ce s-a referit ministrul. Precizările au fost făcute la emisiunea Moldova LIVE, de la Exclusiv TV.

„Noi încă nu am discutat la fracțiune și trebuie să vedem exact ce a spus domnul ministru. Una e să te referi la atragerea unui investitor într-o companie, ceea ce este ok, iar statul menține în continuare controlul. Altceva este să se preia controlul unei companii. Nu este clar la ce s-a referit domnul Parlicov. Nu a fost luată o decizie. Cel puțin, la fracțiune noi încă nu am discutat. O să discutăm și o să vedem”, a declarat Radu Marian.

În același timp, el a precizat că guvernarea elaborează o viziune privind activitatea de mai departe a întreprinderilor de stat, rămase de pe vremea Uniunii Sovietice.

„Obiectivul statului nu este să concureze cu mediul de afaceri. Obiectivul statului este să creeze politici publice, să stabilească regulile de joc într-o societate. Istoria ne arată că economia de piață și capitalismul sunt metode cu mult superioare de organizare a societății. Sutele de întreprinderi de stat pe care le avem sunt o moștenire a Uniunii Sovietice. Și evident că treptat noi trebuie să rezolvăm acest lucru”, a mai spus deputatul PAS.

Zilele trecute, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat, în cadrul unui interviu pentru NordNews, că Guvernul intenționează să scoată la privatizare întreprinderile RED Nord și FEE Nord. 

„Examinăm la modul practic posibilitatea deetatizării, privatizării sau crearea unui parteneriat public-privat, pentru a atrage investiții și a avea un mediu mai puțin susceptibil corupției. Ceea ce noi vrem să facem cu RED Nord și FEE Nord este ca să le pregătim de procesul de deetatizare sau privatizare”, a spus atunci Parlicov.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...