VIDEO | Deputatul PAS Igor Chiriac susține că majoritatea parlamentară ar putea renunța la amendamentul ce interzice programele TV din Rusia

Deputații din majoritatea parlamentară sunt gata să renunțe la amendamentul care interzice difuzarea în Republica Moldova a filmelor și programelor TV produse în Federația Rusă. Deputatul PAS Igor Chiriac a explicat pentru ZIUA.MD că săptămâna viitoare urmează să fie organizate audieri publice la acest subiect și dacă se va constata necesitatea renunțării la această prevedere, amendamentul va fi retras.

„Cu siguranța, s-ar putea că aceasta prevedere în general să nu se regăsească în proiectul de lege în lectura a doua, pentru că am văzut părerea comisiei de specialitate. Noi vom lua în calcul aceasta părere. (…) Eu propun ca între prima și a doua lectură să discutăm acest punct din proiectul de lege și dacă nu este necesar, noi suntem gata să-l revedem, chiar să examinăm posibilitatea excluderii lui”, a declarat Igor Chiriac.

Deputatul a mai menționat ca ideea amendamentului a venit ca urmare a audierilor parlamentare de săptămâna trecută, când în plen a fost audiat directorul Serviciului de Informații și Securitate, dar și procurorul general.

„În ședința plenară de săptămâna trecută, joia trecută, au fost audiate instituțiile statului responsabile de procesul electorale care a avut loc în toamna acestui an. S-a comunicat despre acele neajunsuri încălcări și, prin hotărârea Parlamentului, s-a votat ca instituțiile statului să propună anumite mecanisme pentru combaterea fraudei electorale, coruperea alegătorilor și inclusiv campaniei de dezinformare și a știrilor false care a avut loc în perioada alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din toamna acestui an. Ulterior, pe platforma parlamentară au fost solicitate părerile instituțiilor statului, au parvenit și unele propuneri ale societății civile. Toate aceste propuneri au fost examinate și a fost făcut un proiect de lege. (…) A existat unele opinii de a revedea aceste prevederi. Între prima și a doua lectură, noi vom organiza audieri parlamentare în perioada săptămânii viitoare și vom revedea aceasta prevedere. Noi ne dorim ca prin aceasta prevedere să oferim instituțiilor statului mecanisme suficiente pentru a face față mecanismelor cu care ne-am confruntat în perioada campaniei electorale”, a mai explicat deputatul PAS.

Amintim, Consiliul Audiovizualului (CA) a calificat această inițiativă legislativă disproporțională și neconformă cu practicile internaționale și astfel a cerut excluderea articolului. Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din cadrul Parlamentului, la rândul său, a susținut votarea proiectului în prima lectură, dar a propus consultarea documentului cu societatea civilă până la votarea în lectura finală. Mai exact, amendamentul prevede ca “furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale ce provin din state care poartă războaie de agresiune ilegale și nejustificate împotriva altor state, fapte constatate și condamnate prin hotărâri ale Parlamentului sau prin legi de raliere a Republicii Moldova la sancțiuni internaționale”.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...