
Administrația președintelui Azerbaidjanului, citată de presa rusă, a raportat un număr mare de morți în urma unei exploziei care a avut loc la un depozit de combustibili, în Nagorno-Karabah. Presa locală vorbește despre cel puțin 200 de răniți, dintre care cei mai mulți sunt în stare gravă sau extrem de gravă. Nu se cunoaște numărul exact al persoanelor care se aflau la benzinărie.
Deflagrația s-a produs în timp ce sute de oameni așteptau să își alimenteze mașinile cu combustibil pentru a părăsi regiunea, dar cauzele producerii ei sunt neclare. Serviciul de presă al președintelui Azerbaidjan Ilham Aliyev raportează decese, dar datele exacte despre victime nu se cunosc.
Mii de armeni au hotărât să-și părăsească locuințele din teama de o curățare etnică, în ciuda asigurărilor oferite de Azerbaidjan după ce acesta și-a recâștigat controlul militar asupra Nagorno-Karabah.
Până în prezent, peste 13.550 de persoane au traversat frontiera cu Armenia dintr-o zonă în mare parte locuită de etnici armeni – aproximativ 120.000 de oameni.