VIDEO | Fostul ministru de Externe, Tudor Ulianovschi: Începerea negocierilor cu UE întârzie din vina Chișinăului

Abordarea neprofesionistă a autorităților de la Chișinău amână începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Observația aparține fostului ministru de Externe, Tudor Ulianovschi, care a atras atenția, în cadrul unui interviu acordat portalului NordNews, că, în pofida așteptărilor mari pe care le-a creat, actuala guvernare nu a îndeplinit, până acum, nici acele condiționalități minime, care ar permite deblocarea procesului.

Fostul șef al diplomației a accentuat că guvernarea de la Chișinău a dus lumea în eroare, când a spus că, odată cu decizia Consiliului European din decembrie, Republica Moldova a început negocierile cu Uniunea Europeană.

„E o problemă la nivel de percepție și la nivel de comunicare din partea actualei guvernări, care a creat așteptări exagerat de mari în ceea ce privește lansarea imediată a procesului de negocieri cu Uniunea Europeană. Or, în luna decembrie 2023, Consiliul European anunțase, de fapt, lansarea negocierilor, însă negocierile propriu-zise nu încep atunci când se ia decizia politică, ci după finalizarea realizării, în primul rând, a tuturor acelor condiționalități care au fost prezentate Republicii Moldova de către Comisia Europeană, dintre care, până în prezent, nu toate au fost realizate”, a menționat Tudor Ulianovschi.

Potrivit lui, Republica Moldova înregistrează restanțe mari, atât la capitolul implementării reformelor, cât și în ceea ce privește elaborarea mecanismului și a foii de parcurs pentru procesul de negocieri, iar vina în acest sens aparține, în primul rând, actualei guvernări.

„Deci, avem restanțe la capitolul implementării acelor condiționalități, care țin de reforma justiției, în primul rând, statul de drept, unde încă urmează să vedem rezultate, deoarece sunt mai multe procese și nu văd progrese, deocamdată. În același timp, urmează să fie adoptat cadrul sau mecanismul de negociere. A fost convenit, de principiu, un cadru de negociere, însă procesul propriu-zis nu a început, deocamdată. Și nu e din vina Bruxelles-ului. Consider că problema constă în abordarea mai puțin profesionistă din partea actualei guvernări și a reprezentanților săi, care au fost desemnați să se ocupe de problema integrării europene, de problema practică – cum și când lansăm negocierile. Or, în ziua de astăzi, nu am văzut deocamdată un plan, o strategie concretă, cine și ce face, în ce perioade etc”, a spus fostul ministru de Externe.

În context, Tudor Ulianovschi a reiterat că promisiunea potrivit căreia, până în 2030, Republica Moldova va deveni membru al UE, este una nerealistă.

„Auzim foarte multe promisiuni că, în 2030, Republica Moldova va deveni membru al Uniunii Europene. Acest termen nu este realist de principiu, este foarte mic pentru a finaliza toate procedurile respective. Mai mult decât atât, în lipsa unei abordări constructive, profesioniste, din partea Chișinăului, acest termen va fi amânat și mai mult”, a mai menționat diplomatul.

Amintim că, în luna decembrie a anului trecut, Consiliul European a dat undă verde Republicii Moldova și Ucrainei pentru a începe negocierile privind aderarea la UE. În aceeași zi, fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a spus că negocierile vor începe „de mâine”. Cu toate acestea, negociatorul șef din partea Chișinăului a fost numit abia peste aproximativ două luni, iar până acum nu a fost prezentat niciun document care să arate pașii exacți pe care urmează să-i parcurgem.

Distribuie acest articol

One thought on “VIDEO | Fostul ministru de Externe, Tudor Ulianovschi: Începerea negocierilor cu UE întârzie din vina Chișinăului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram