Întreg sistemul de securitate al aeroportului din Chișinău trebuie schimbat, astfel ca la fiecare etapă de control să existe filtre și măsuri de prevenție a riscurilor. De această părere este fostul ministru al Afacerilor Interne, Victor Catan. În cadrul emisiunii Moldova LIVE de la Exclusiv TV, generalul a menționat că este nevoie de un sistem modern de comunicare între instituții.
„Sunt mii de posibilități de intervenție, fiecare sector de asigurare a securității trebuie să dispună de instrumentele necesare. Situația de stare excepțională, de stare de urgență – aici numaidecât în preajma aeroportului sau în interior trebuie să fie un grup operativ de intervenție și să aibă comunicări cu toate spațiile din aeroport. În aeroport chiar și un cetățean trebuie să aibă posibilitatea să apese pe buton în cazul în care a văzut ceva suspect”, a declarat Victor Catan, la Moldova LIVE.
Amintim că Guvernul se întrunește vineri într-o ședință cu toate instituțiile responsabile de securitate, după care vor urma decizii “dificile, dar absolut necesare”. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, în legătură cu atacul de la aeroport. În același timp, șeful executivului este convins că sistemul de identificare a riscurilor a demonstrat eficiență, fapt care a permis să fie evitate consecințe și mai grave.
În urma atacului din 30 iunie, la Aeroportul din Chișinău un ofițer al Poliției de Frontieră și un agent de securitate din aerogară au fost împușcați de un cetățean din Tadjikistan. Acesta ulterior a decedat la spital, din cauza rănilor grave suferite după ce a fost împușcat în timpul reținerii. Bărbatul a făcut parte dintr-o grupare criminală care cu o săptămână înainte de atac a sechestrat și ulterior a ucis un bancher influent din Dușanbe.