Autoritățile israeliene au primit o listă cu noi ostatici pe care gruparea militantă Hamas este pregătit să îl elibereze sâmbătă. Vineri, la câteva ore după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, a fost eliberat un prim grup de 24 de ostatici, între care 13 cetățeni israelieni, 10 thailandezi și un filipinez.
Ostaticii eliberați au intrat în Egipt, prin punctul de la Rafah, după ce au fost preluați de Crucea Roșie, iar apoi au ajuns în Israel. Ei au trecut printr-o evaluare medicală inițială în punctul de trecere a frontierei și par a fi sănătoși, potrivit șefului serviciului de ambulanță din Israel.
Pe rețelele de socializare a fost publicată o înregistrare video care pare să arate momentul în care Hamas i-a predat Comitetului Internațional al Crucii Roșii pe ostaticii din Gaza, în cursul zilei de vineri, scrie The Guardian.
Alți 39 de prizonieri palestinieni au fost eliberați vineri din închisorile israeliene, conform înțelegerii: 24 de femei și 15 bărbați care s-au întors în Cisiordania vineri. Printre aceștia se numără și Mara Bakir, care a fost arestată în 2015, când avea 16 ani.
„Da, mă bucur ”, a spus ea când s-a întors acasă, „ dar în același timp este foarte trist că prețul eliberării noastre este practic sângele martirilor din Fâșia Gaza. Sperăm că sunt acum sănătoși și că războiul se va încheia în curând”, a declarat tânăra, citată de Euronews.
Israelul a primit lista ostaticilor care urmează să fie eliberați de Hamas sâmbătă – a doua zi a armistițiului, a confirmat un oficial israelian, potrivit The Times of Israel. Postul israelian de televiziune Canal 12 relatează că lista are 14 nume, dar include mai mulți copii.
Israel și Hamas, cu medierea Statelor Unite, Egiptului și Qatarului, au ajuns marți noapte la un acord privind o încetare a focului de patru zile și eliberarea a 50 de ostatici ținuți în Fâșia Gaza în schimbul a 150 de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene.