Rusia a eliberat din închisoare un criminal în serie care și-a mâncat victimele și l-a trimis pe frontul din Ucraina 

Un ucigaș în serie și canibal din Rusia a fost eliberat din închisoare și trimis pe frontul din Ucraina. Este vorba de Denis Gorin (44 de ani) din regiunea Sahalin, condamnat la 22 de ani de închisoare într-o colonie cu regim special pentru canibalism și omor. 

În total, criminalul rus a ucis patru persoane. Gorin a postat luna trecută o poză cu el pe rețelele sociale în care poartă o uniformă militară. „El este în Iujno-Sahalinsk, la spital, cu o rană [de intensitate] moderată”, a declarat vecinul său pentru postul local Sibir Realii, potrivit The Moscow Times, citat de Digi 24.

Cazul lui Gorin nu este primul raportat de presa rusă săptămâna aceasta în care un ucigaș condamnat la închisoare este eliberat pentru a lupta în Ucraina. Nikolai Ogolobiak (33 de ani), care a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uciderea ritualică a unui grup de adolescenți în 2008, a fost eliberat cu șapte ani mai devreme după ce a petrecut șase luni în Ucraina. 

Grupul Wagner și, apoi, Ministerul rus al Apărării, au recrutat la greu soldați pentru războiul din Ucraina din rândul pușcăriașilor din Rusia, oferindu-le pedepse reduse în schimbul serviciului militar.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram