
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le recomandă producătorilor moldoveni să se reorienteze spre alte piețe, după decizia fără precedent a SUA de impune tarife de 25 la sută asupra importurilor de produse moldovenești. Potrivit lui, decizia i-a afectat pe exportatori, însă a declarat că „sunt și alte piețe”.
„Nu cred că e o dedicație pentru R. Moldova. Ne-am uitat și noi prin toată lista de țări și de la 31 au coborât la 25. Am avut discuții cu departamentul comerț, cu ambasada. Vor continua discuțiile. Asta a afectat exportatorii noștri, fără doar și poate, dar mesajul meu este foarte simplu, sunt și alte piețe. Este Uniunea Europeană, o piață mare, aproape 500 de milioane de consumatori. Ei consumă. Consumă în fiecare zi și consumă bunișor. Și noi sigur avem ceva bunișor ce putem să exportăm”, a declarat Igor Grosu.
Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri impunerea unor noi tarife vamale pentru importurile din cel puțin șase țări, inclusiv Republica Moldova, într-o nouă etapă a campaniei sale de restructurare a relațiilor comerciale globale ale Americii. Anunțul a fost făcut public prin intermediul rețelei Truth Social, unde Trump a publicat capturi ale scrisorilor oficiale trimise liderilor din Filipine, Brunei, R. Moldova, Algeria, Irak și Libia. Tarifele vor intra în vigoare la 1 august, iar nivelurile variază între 20% și 30%, în funcție de țară.
„Începând cu 1 august 2025, vom impune un tarif vamal de doar 25% asupra tuturor produselor moldovenești exportate în Statele Unite, separat de toate tarifele sectoriale. Mărfurile reexportate cu scopul de a evita un tarif mai ridicat vor fi supuse acelui tarif mai mare.Vă rugăm să înțelegeți că procentul de 25% este cu mult sub nivelul necesar pentru a elimina diferența de deficit comercial pe care o avem în raport cu țara dumneavoastră. După cum bine știți, nu se va aplica niciun tarif dacă Moldova, sau companiile din țara dumneavoastră, decid să construiască sau să fabrice produse direct în Statele Unite, și, de fapt, vom face tot ce ne stă în putință pentru ca aprobările să fie obținute rapid, profesionist și în mod obișnuit — cu alte cuvinte, în doar câteva săptămâni”, se arată în scrisoarea adresată de Trump Maiei Sandu.