
Insulele Kiribati, situate în Oceanul Pacific, sunt primul teritoriu de pe Pământ care a intrat deja în 2025, la ora 12.00 (ora Moldovei), având un avans de 14 ore faţă de Greenwich Mean Time (GMT). O oră mai târziu faţă de Kiribati, la ora 13:00 , Tonga, Samoa şi părţi din Noua Zeelandă au intrat în 2025.
Va fi apoi rândul Australiei să intre în noul an. De altfel, o mare parte a lumii va fi sărbătorit deja noul an până când se face miezul nopţii în R. Moldova. Rând pe rând vor trece în noul an ţările Asiei de Est – din Japonia, China şi cele două Corei, până în Filipine, Thailanda şi Maldive.
Urmează Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Primele ţări europene care urmează să întâmpine 2025 sunt Rusia, ţările din Caucaz, apoi vine rândul României, R. Moldova, Ucrainei și al țărilor din Balcani, dar şi mare parte din continentul african.
Europa de Vest intră în 2025 cu o oră mai târziu față de R. Moldova. Ultimii locuitori care vor intra în noul an sunt cei din Hawaii, Tahiti şi Samoa Americană. La ei, 2025 ajunge când în R: Moldova va fi deja 1 ianuarie, ora 13:00.
Ultima regiune care va intra în 2025, insulele Samoa Americane, tot din Pacific, la aproape 24 de ore după primul popas al noului an pe Pământ, se află la doar aproximativ 2.000 de kilometri de Kiribati.