Proiectul „Satul European Expres”, lansat astăzi de președintele Maia Sandu, este o pomană electorală, oferită de autorități în ajunul alegerilor locale din toamnă. Declarația aparține primarului Capitalei, Ion Ceban, și a fost făcută în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei.
„Să vedem cum o să fie selectate aceste localități. Ne bucurăm că mai există pomeni electorale. Fiți atenți, jumătate de an pentru acest „Satul European Expres”. Mai facem o toaletă, mai sădim un copac, mai facem două bucăți de gard. Proiectul „Satul European” este constituit în baza fondurilor existente, unul dintre ele fiind Fondul Ecologic Național, din care beneficia și municipiul Chișinău. Acum nu mai poate beneficia. Apropo, noi ca autoritatea care cel mai mult acordăm Guvernul ca să țină pantalonii și să mai facă vreun „expres”, nu putem beneficia de niciun proiect”, a declarat Ion Ceban.
Amintim că președintele Maia Sandu a anunțat astăzi lansarea proiectului „Satul European Expres”. Astfel, localitățile rurale din toată țară pot participa la un nou concurs, care le va permite să implementeze proiecte rapide, cu termen de finalizare de maxim șase luni și să rezolve „necesitățile urgente ale localităților”. Șeful statului a mai precizat că procedura de înscriere a proiectelor la concurs va fi simplificată.
„Acest lucru înseamnă să aducem Uniunea Europeană acasă, condiții mai bune de trai pentru fiecare cetățean, oriunde ar locui. Lucruri firești de care oamenii au fost privați decenii: apă potabilă în casă, canalizare, drumuri europene, grădinițe și spitale moderne. Asta înseamnă Moldova europeană”, a declarat Maia Sandu.
De asemenea, Maia Sandu a anunțat despre finalizarea a 100 de proiecte în cadrul Programului național „Satul European”. Potrivit ei, de pe urma acestuia au beneficiat aproape 100 mii de oameni. Anul trecut, Guvernul a anunțat că a alocat un buget de circa 970 milioane de lei pentru dezvoltarea regională și locală.