
La urne a ajuns și premierul Dorin Recean, alături de soția sa. Demnitarul a declarat că a votat pentru pace, prosperitate și libertatea de a ne construi viața aici, în Republica Moldova.
„Am votat pentru pace, pentru prosperitate, pentru ca sa fim liber să ne construim viața noastră aici, acasă. Suntem într-un moment de atac din partea grupărilor criminale, care au cumpărat foarte multe voturi. De asta este foarte important să ne mobilizăm, să votăm, pentru că votul nostru va învingă frauda electorală pe care o perpetuează. Atât Ministerul de Interne, cât și celelalte instituții lucrează foarte intesiv pentru ca să putem să prevenim acest atac asupra democrației noastre. Noi trebuie să încurajăm pe fiecare să iasă la vot. Votul nostru va decide care este viitorul Republicii Moldova și noi astăzi trebuie să alegem liderul care ne va conduce spre prosperitate, spre Uniunea Europeană și spre o viață la noi, aici, acasă”, a declarat Dorin Recean.
Întrebat în ce măsură rezultatul votului ar putea fi compromis de corupere electorală, acesta a declarat că efectul deja s-a produs și în cazul celui de-al doilea tur, însă soluția este ca mai mulți alegători să iasă astăzi la urne.
„Ceea ce este important să înțelegem că votarea este influențată de un vot deja fraudat, pentru că aceasta fraudă a fost pregătită din timp, a durat luni de zile și corespunzător, soluția noastră este să ieșim la vot, să dăm un vot onest, pentru viitorul țării noastre”, a mai spus premierul.