
Republica Moldova ar trebui să înceapă negocierile de aderare cu Uniunea Europeană chiar înainte de alegerile europarlamentare din iunie, a declarat președintele Senatului Cehiei, Miloš Vystrčil, într-un interviu pentru Europa Liberă. Potrivit lui, este necesar ca acestea „să demareze cât mai devreme” pentru că procesul va fi unul de lungă durată.
Surse diplomatice au spus Europei Libere că R. Moldova și Ucraina urmează să înceapă oficial negocierile de aderare la UE la o ceremonie planificată pentru ultima săptămână din luna iunie, la Bruxelles, înainte ca președinția rotativă a UE să fie preluată la 1 iulie de Ungaria, care se opune acceptării Ucrainei în blocul comunitar.
Aderarea la UE a Republica Moldova, Ucrainei și a țărilor din Balcanii de Vest trebuie să continue „indiferent de rezultatul alegerilor și de care va fi noua componență a Comisiei Europene”, declară Vystrčil, care mai spune că îi este dificil să estimeze cum vor evolua lucrurile la alegerile europarlamentare, planificate pentru 6-9 iunie.
Oficialul ceh opinează că, după europarlamentare, UE va trebui să se ocupe mai mult de autonomia sa, să își sporească competitivitatea și să depindă mai puțin „de țări nedemocratice” și de produsele pe care le oferă acestea, precum gazele din Federația Rusă.
În discuția cu Europa Liberă, Vystrčil a subliniat că UE are nevoie de R. Moldova în componența sa, inclusiv pentru a explica unor state membre ce fel de pericol reprezintă „unele țări autoritare ca Rusia și China”.