VIDEO | Patru bărbați, reținuți pentru escrocherii online. Prejudiciul se ridică la patru milioane de lei

Trei bărbați au fost arestați, iar unul este cercetat în libertate într-un dosar de escrocherii online. Suspecții sunt acuzați că au pus la cale cel puțin cinci episoade de escrocherii prin intermediul unor pretinse platforme online de investiții. Prejudiciul total cauzat se ridică la peste patru milioane de lei.

Cei patru suspecți sunt originari din Chișinău, Orhei și Sângerei. Potrivit anchetei, membrii rețelei publicau anunțuri false pe rețelele de socializare, prin care promiteau câștiguri rapide din investiții pe platforme virtuale. Sub pretextul acestor investiții, suspecții convingeau victimele să le transfere sume considerabile de bani. Ulterior, aceștia preluau personal banii și îi converteau în monedă virtuală, folosind așa-numitele platforme de investiții.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat telefoane mobile și alte mijloace tehnice care conțin informații relevante despre transferurile bănești și comunicarea cu victimele. Trei dintre bănuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar al patrulea este cercetat penal în stare de libertate.

Conform legislației penale, cei patru riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...