Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a tras la răspundere întreaga Fâşie Gaza, joi, în timpul unei conferințe de presă, la Ierusalim, pentru atacul comis sâmbăta trecută de gruparea islamistă palestiniană Hamas.
„Există o întreagă naţiune acolo care este responsabilă. Că civilii nu erau la curent, nu erau informaţi despre ceea ce urma să se întâmple, este complet fals”, a spus preşedintele israelian într-o conferinţă de presă cu presa străină, citat de timesofisrael.com.
Potrivit preşedintelui israelian, locuitorii din enclavă ar fi putut „să lupte împotriva regimului malefic care a preluat Gaza printr-o lovitură de stat în 2007”.
Herzog, de obicei calm și rezervat, conform Times of Israel, și-a pierdut însă la un moment dat cumpătul și a reacționat furios la întrebările jurnașitilor CNN și Channel 4 din Marea Britanie legate de victimele nevinovate din rândul palestinienilor.
Oficialul s-a arătat deranjat de întrebarea corespondentului CNN Becky Anderson, când aceasta l-a întrebat dacă țara sa respectă legile războiului, în urma atacului Hamas.
„Sunt chiar dezamăgit că asta este ceea ce mă întrebați imediat după întrebarea la care tocmai am răspuns. Nu ați văzut? Ați văzut, ați fost cu toții acolo, (în kibuțurile în care au avut loc masacrele, n. red.) aţi văzut ce s-a întâmplat. Deci, acum începem cu retorica despre crime de război? Chiar aşa? Vorbiţi serios?”
Herzog a devenit, de asemenea, vizibil nervos când i s-a adresat o întrebare similară, în cadrul aceleiași conferință de presă. Jurnalistul Matt Frei, de la postul britanic de televiziune Channel 4, l-a întrebat pe oficial dacă Israelul consideră că pe palestinienii obișnuiți din Gaza sunt responsabili pentru că nu au reușit să înlăture gruparea Hamas.
„Cu tot respectul, dacă ai o rachetă în bucătăria ta nenorocită și vrei să tragi cu ea în mine, am voie să mă apăr? Aceasta este situația. Rachetele alea sunt acolo. Rachetele pleacă din bucătăriile lor către copiii mei”, a subliniat Herzog, asigurând că ofensiva militară a Israelului urmăreşte „să se asigure că Hamas nu va mai putea repeta niciodată acest lucru”.
Cel puțin 1.200 de persoane au fost ucise și alte mii au fost rănite în atacurile surpriză ale Hamas asupra Israelului în weekend, potrivit oficialilor israelieni. De cealaltă baricadă, cel puțin 1.354 de persoane au fost ucise și alte 6.049 au fost rănite în loviturile israeliene asupra Fâșiei Gaza, potrivit Ministerului Palestinian al Sănătății.