
Expertul economic Veaceslav Ioniță avertizează că profesorii reprezintă singura categorie profesională din Republica Moldova al cărei salariu real este mai mic decât acum cinci ani, în pofida majorărilor anunțate de Guvern. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Contrasens” de la ZIUA.md.
„Ministrul iese și spune că salariile profesorilor au crescut cu 60%. Dar inflația a fost 80%. În realitate, salariul profesorilor a scăzut. Da, salariul a crescut pe hârtie. Dar, în termeni reali, profesorii sunt singura categorie profesională la care salariul din acest an este mai mic decât în 2020. În 2021, 2022, 2023, 2024 și 2025, salariul lor real a rămas sub nivelul din 2020. Nu mai există alt grup în această situație”, a precizat expertul economic.
Ioniță a explicat că problema pornește de la scăderea ponderii cheltuielilor pentru educație în bugetul public.
„În 2020 și 2021, cheltuielile pentru educație reprezentau 18% din cheltuielile publice. Acum au coborât sub 16%. Asta înseamnă că, raportat la bugetul de astăzi, statul alocă pentru învățământ cu 3 miliarde de lei mai puțin. Dacă dai cu 3 miliarde mai puțin, clar că nu poți mări salariile”, a declarat Ioniță.
Criza din sistemul educațional s-a acutizat în 2024-2025, pe fundalul scăderii puterii de cumpărare și al reducerii ponderii cheltuielilor pentru educație în bugetul public. Datele sindicatelor arată că aproximativ 41% dintre angajații din educație și cercetare sunt plătiți sub pragul național al sărăciei, stabilit la 7 860 lei brut.
Salariul mediu lunar în educație este în prezent de puțin peste 12 mii de lei, cu peste 3 300 de lei mai mic decât media pe economie, care se ridică la aproape 15,5 mii lei. În acest context, sindicatele cer majorarea valorilor de referință din grila de salarizare și apropierea salariului din educație de media pe economie, argumentând că profesia nu mai este atractivă pentru tineri, iar plecările din sistem sunt tot mai frecvente.
Pe lângă problemele structurale, în municipiul Chișinău a izbucnit recent un scandal privind riscul neplății salariilor și primelor pentru angajații din educație, ca urmare a unui blocaj în CMC, provocat de consilierii PAS și PSRM.