VIDEO | Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre lefurile mari ale miniștrilor: Este un salariu care permite reținerea de oameni profesioniști în sistem

Salariile mari pe care le primesc miniștrii din Guvernul Recean permite reținerea profesioniștilor în sistem. Este convingerea purtătorului de cuvânt al premierului, Daniel Vodă, care a fost întrebat, în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, ce părere are el în legătură cu acest subiect.

„Este un salariu care permite reținerea de oameni profesioniști în sistem și nu vreau să vorbesc despre faptul că este acesta un salariu mare, comparativ cu o pensie minimă, de exemplu, sau cu un salariu minim pe economie, sau cu un salariu al unui pedagog, care este de patru ori mai mic”, a răspuns Daniel Vodă.

În același timp, purtătorul de cuvânt al executivului consideră că discuțiile despre salariile miniștrilor nu au „valoare adăugată”.

„Dacă asta este intenția, care va fi valoarea adăugată a acestei conversații? Probabil, pentru cetățeni, va fi doar o concluzie că, uite, miniștrii primesc mai mult decât aceste domenii”, a concluzionat Vodă.

De menționat că miniștrii din Guvernul actual au salarii lunare de peste 50 de mii de lei, acestea fiind practic dublate, în 2023. De asemenea, în luna noiembrie, peste 1000 de funcționari de rang înalt au primit adaosuri la salarii „pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, iar în acest sens Guvernul a alocat suplimentar 36 de milioane de lei.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...