
O nouă rețea de distribuție a drogurilor, care activa în orașul Orhei, a fost destructurată de către polițiștii din Orhei, în comun cu conducerea Procuraturii Orhei și cu sprijinul mascaților din BPDS Fulger. Potrivit unui comunicat de presă, dosarul în privința persoanelor implicate în transportarea, distribuția și vânzarea substanțelor narcotice și psihotrope a fost deschis în ianuarie 2025.
În urma desfășurării măsurilor speciale de investigație au fost obținute dovezi privind comercializarea de marijuana și hașiș, în cartierul Slobozia Doamnei din Orhei, de către un grup de femei.
Substanțele erau ambalate în pachețele, prețul fiecăruia fiind de 400 de lei. În data de 13 mai au fost efectuate percheziții simultane la trei adrese ale persoanelor implicate. În urma descinderilor au fost depistate droguri (hașiș), un cântar electronic de înaltǎ precizie și peste 18.000 de lei, proveniți din activitatea infracțională.
Două femei, cu vârstele de 43 și 37 de ani, din Orhei, au fost reținute. Pe numele acestora au fost eliberate mandate de arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția acestora va fi dovedită, acestea riscă închisoare de la 7 la 15 ani.