După ce premierul Dorin Recean a dezmințit public că guvernarea de la Chișinău ar fi gata să vândă străinilor terenurile agricole, cu un mesaj similar a venit și președintele Maia Sandu. Aceasta a menționat, în cadrul unei întâlniri cu moldovenii în Italia, că integrarea europeană nu reprezintă niciun risc pentru pământurile noastre.
„Am văzut o nouă sperietoare, care se rostogolește, despre pământurile noastre. Și vreau să spun foarte clar: integrarea Moldovei în Uniunea Europeană nu reprezintă niciun risc pentru pământurile noastre. Pământurile moldovenilor vor rămâne ale moldovenilor, ca să fie foarte clar. Așa au negociat și alte state, cele care asta și-au dorit atunci când au aderat la Uniunea Europeană și așa cum facem și noi. Întotdeauna negociem pornind de la interesul suprem al cetățenilor”, sa declarat Maia Sandu.
Șefa statului a mai ținut să precizeze că dreptul la proprietate promovată este „lucru sfânt” în UE, făcând trimitere la trecutul sovietic, când moldovenii au fost desproprietăriți de către regimul comunist.
„Dumneavoastră știți cel mai bine: dreptul la proprietatea privată, dreptul la proprietate asupra pământului sunt sfinte în Uniunea Europeană. Ele sunt protejate, nimeni nu vine peste tine să-ți confiște proprietatea privată sau pământul, nimeni nu vine să te impună să-l vinzi. Avem noi experiența noastră, a bunicilor noștri, când au venit, când au venit alții peste noi și ne-au confiscat pământurile. Acolo unde vrem să mergem noi bunurile oamenilor, munca oamenilor este respectată și este protejată. Nu vrem ca minciunile să determine soarta Republicii Moldova”.
Anterior, și premierul Dorin Recean a calificat drept „o nouă minciună”, zvonurile privind intenția de a vinde pământul străinilor, menționând că poziția guvernării în această privință nu se schimbă.