
Președintele Filipinelor, Ferdinand Marcos Jr., a declarat joi stare de urgență națională după trecerea taifunului „Kalmaegi”, care a provocat moartea a cel puțin 114 persoane și dispariția altor 127, potrivit ultimului bilanț oficial.
Decizia a fost anunțată în cadrul unei ședințe de urgență a Consiliului Național pentru Reducerea Riscurilor și Gestionarea Dezastrelor. Marcos a declarat că măsura va permite accelerarea operațiunilor de salvare și distribuirea mai rapidă a fondurilor pentru asistență și reconstrucție.
„Având în vedere amploarea regiunilor afectate de taifunul Tino și de viitorul Uwan, am aprobat propunerea de a institui o stare de calamitate națională”, a precizat șeful statului.
El a avertizat că între 10 și 12 regiuni ar putea fi lovite de un nou ciclon tropical, taifunul Uwan, care se apropie din Pacific.
Regiunea cea mai grav afectată este Visayas Centrale, unde se află provincia Cebu. Potrivit datelor furnizate de Biroul Apărării Civile, 82 de persoane au fost rănite, iar peste 1,4 milioane de locuitori au fost afectați. Aproximativ 500.000 de oameni au fost strămutați, mulți fiind adăpostiți în centre de evacuare.
Furtuna puternică a smuls acoperișuri, a doborât copaci și stâlpi de electricitate și a provocat inundații masive și alunecări de teren, întrerupând legăturile rutiere în mai multe zone izolate. O parte din localități au rămas fără curent electric.
Catastrofa vine la scurt timp după un cutremur cu magnitudinea 6,9 produs la 30 septembrie în Cebu, care a ucis zeci de oameni și a lăsat mii fără adăpost.
Taifunul Kalmaegi a atins uscatul de două ori, înainte de a părăsi arhipelagul joi dimineață, îndreptându-se spre Marea Chinei de Sud. Meteorologii avertizează că furtuna ar putea redeveni puternică înainte să ajungă vineri în Vietnam, unde autoritățile se pregătesc deja pentru impact.
Filipinele sunt lovite anual de aproximativ 20 de taifunuri și furtuni tropicale, iar activitatea seismică și vulcanică ridicată face din arhipelag una dintre cele mai expuse națiuni la dezastre naturale de pe glob.