
O strângere de mână de aproape 30 de secunde între președintele american Donald Trump și omologul său francez Emmanuel Macron a atras atenția presei internaționale, după ce un cititor pe buze a dezvăluit ce și-ar fi spus cei doi lideri în timpul momentului tensionat.
Incidentul a avut loc luni, 13 octombrie, la Sharm El Sheikh, în timpul summitului global privind pacea în Fâșia Gaza, găzduit de Egipt. În timp ce pozau pentru fotografi, Trump și Macron au fost surprinși într-o strângere de mână prelungită, care a părut mai degrabă o demonstrație de forță decât un gest diplomatic.
„Mă bucur să te văd, deci ai fost de acord?”, l-ar fi întrebat Trump pe Macron când s-au întâlnit pe scenă, potrivit lui Nicola Hickling, cititor pe buze, citată de Mirror US.
Macron a răspuns, întorcându-se ușor de la cameră. „E autentic?”, ar fi întrebat Trump.
„Desigur”, a replicat Macron.
„Bine, acum vreau să știu de ce. M-ai rănit. Știu deja”, ar fi spus Trump.
„Încerc să fac pace”. Macron i-a atins mâna și s-a uitat la ea, spunând: „Scuză-mă”, potrivit interpretării lui Hickling.
Trump, lui Macron: „Hai să rezolvăm asta în privat” Donald Trump pare că i-a ignorat cererea și i-a strâns mâna și mai tare.
„Hai să rezolvăm asta în privat”, ar fi spus Macron.
„Eu doar pe ceilalți i-am rănit”, ar fi răspuns Trump.
„Înțeleg. Vom vedea cum va fi – vei vedea ce urmează să se întâmple”, ar fi avertizat Macron.
„Mi-ar plăcea să te văd făcând-o. Fă-o. Ne vedem imediat”, a replicat Trump.
Deși conținutul exact al altercației dintre cei doi nu este clar, momentul vine după o dispută deschisă din luna septembrie, când Trump a criticat public decizia Franței de a sprijini recunoașterea statului palestinian.
„Cred că asta îl onorează pe Hamas și nu poți face asta după 7 octombrie. Pur și simplu nu poți”, a spus Trump atunci.
Numărul țărilor care susțin recunoașterea statului palestinian a ajuns între timp la peste 145. Statele Unite se numără printre puținele care încă se opun. Luni dimineață, Hamas a eliberat 20 de ostatici israelieni în viață, îndeplinind unul dintre punctele planului de pace propus de Trump. Ca răspuns, Israel a eliberat palestinieni din închisori.