Ne bântuie de ceva vreme „umbrela nucleară a Franței”. Nu știm exact ce înseamnă asta, impresia e că avem de-a face cu ceva gustos, ceva ce ar trebui să ne
Ne bântuie de ceva vreme „umbrela nucleară a Franței”. Nu știm exact ce înseamnă asta, impresia e că avem de-a face cu ceva gustos, ceva ce ar trebui să ne
Fundația Soros Moldova i-a adresat un mesaj de felicitare Lorinei Bălteanu, pentru numirea sa, prin decret prezidențial, în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Franța. Într-un mesaj publicat pe
Președintele României, Nicușor Dan, a fost primit marți cu gardă de onoare la Palatul Élysée, unde a avut un dejun de lucru cu președintele francez Emmanuel Macron, potrivit imaginilor difuzate
O strângere de mână de aproape 30 de secunde între președintele american Donald Trump și omologul său francez Emmanuel Macron a atras atenția presei internaționale, după ce un cititor pe
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat dur decizia lui Donald Trump de a majora taxele vamale la produsele importate în SUA, calificând-o drept „brutală și nefondată”. În cadrul unei întâlniri
Manifestație controversată și vulgară la Paris, organizată de feministele din Franța, de ziua internațională a femeii. Acestea au mărșăluit despuiate, etalându-și sânii goi, în cadrul unei acțiuni pretins „antifasciste”, exprimându-și
Catedrala Notre-Dame din Paris şi-a redeschis porţile sâmbătă seara, la peste cinci ani de la incendiul care a devastat-o în 2019, în prezenţa a aproximativ patruzeci de şefi de stat
Camera superioară a parlamentului francez a votat cu majoritate de voturi înscrierea în Constituție a dreptului femeilor la avort. Propunerea a fost susținută cu 267 de voturi la 50, potrivit
Procurorii moldoveni au desfășurat, săptămâna trecută, o serie de percheziții la mai multe bunuri imobile din Franța ale fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Acțiunile de urmărire penale au
Militarii pucişti din Niger au anunţat că au suspendat exportul de uraniu și aur în Franța. Decizia a intrat în vigoare imediat și pe termen nedeterminat. Potrivit presei internaționale, Franța,
Zeci de mii de francezi au ieşit în stradă luni, de Ziua internaţională a muncii, în numeroase oraşe mai mari şi mai mici pentru noi proteste împotriva reformei pensiilor, relatează
Mai multe țări occidentale au trimis membri ai forţelor speciale pe teritoriul Ucrainei, pentru a ajuta armata ucraineană în respingerea invaziei militare ruse. Informațiile apar într-un document secret american publicat
Un bloc cu patru etaje s-a prăbușit noaptea în centrul orașului Marsilia din Franța, iar în scurt timp, acolo a izbucnit un incendiu. Potrivit informațiilor preliminare, doi oameni sunt morți
Noapte încinsă la Paris, după ce președintele francez Emmanuel Macron a majorat vârsta de pensionare peste capul parlamentului. Mii de oameni au ieșit și aseară în stradă, pentru a-și manifesta