
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a transmis un cuvânt de binecuvântate clerului și credincioșilor din Basarabia cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului.
ÎPS Petru a evidențiat importanța acestei sărbători ca expresie a iubirii nemărginite a lui Dumnezeu pentru omenire.
„Nașterea Pruncului Hristos ne amintește că Dumnezeu a venit în lume pentru a risipi întunericul păcatului și a ne călăuzi pe calea mântuirii. Să-L primim în sufletele noastre cu bucurie și credință statornică”, a menționat Mitropolitul Petru.
Înaltpreasfințitul Părinte a îndemnat credincioșii să trăiască această sărbătoare în duh de smerenie și milostenie, urmând exemplul Mântuitorului și fiind alături de cei aflați în suferință sau lipsuri.
„Fie ca lumina Betleemului să vă lumineze inimile și casele, iar bucuria Nașterii Domnului să rămână cu voi în fiecare zi. La Mulți Ani!”, se mai spune în urarea ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei.