
Mesajul dur al Organizației „Amnesty International” în contextul adoptării amendamentelor PAS privind trădarea de patrie este un semnal transmis guvernării de partenerii de dezvoltare. Afirmația a fost făcută de liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, după ce, zilele trecute, Amnesty International a criticat proiectul adoptat de majoritatea PAS prin care campaniile de dezinformare vor putea fi considerate trădare de patrie.
„Prin declarația “Amnesty International”, în contextul amendamentelor privind „trădarea de patrie”, partenerii de dezvoltare dau de înțeles că acțiunile celor din PAS sunt greșite. Guvernarea PAS a pregătit o listă cu peste 240 de persoane, cărora să le fie retrasă cetățenia moldovenească. Unii parteneri de dezvoltare sunt șocați de modul în care conducerea Republicii Moldova dorește să „întărească democrația și valorile europene”. Intenția de a retrage cetățenia la sute de persoane seamănă a idiotism, dar cei de la putere sunt capabili de aceasta. Opoziția reală trebuie să acționeze urgent. Or, împotriva lor se poate acționa nu doar penal”, a declarat Renato Usatîi.
Amnesty International Moldova a declarat că prin introducerea noilor formule în Codul Penal referitoare la trădare de patrie este pusă în pericol libertatea de exprimare.
„Poziția noastră este una de îngrijorare și vine să apere libertatea de exprimare, inclusiv a jurnaliștilor, care să presupunem că nu sunt finanțați de niște surse dubioase, dar jurnaliștii onești care își fac bine și onest treaba. Pentru că sunt supuși riscului, printr-un precedent creat, sau prin crearea unor instrumente pe care noi nu le considerăm neapărat democratice, or această lege poate nimeri pe mâini rele, așa să-i spunem, în viitor. Nu găsim o explicație logică și una credibilă în aplicarea unor măsuri atât de drastice pe timp de pace”, a declarat directorul Amnesty International Moldova, Veaceslav Tofan.
Amintim, conform amendamentului PAS, adoptat săptămâna trecută, dezinformarea societății ce va afecta independența, suveranitatea și securitatea R. Moldova va fi pedepsită prin Codul Penal, fiind considerată „o formă suplimentară a trădării de patrie”.