VIDEO | Zelenski, după noul atac asupra Moscovei: „Dacă Ucraina arde, va arde și Moscova”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia trebuie să înțeleagă consecințele continuării războiului, avertizând că Moscova va resimți tot mai mult efectele conflictului dacă liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, refuză să pună capăt agresiunii împotriva Ucrainei.

Într-o declarație făcută jurnaliștilor, Zelenski a subliniat că Ucraina va continua să răspundă atacurilor rusești și nu va accepta să rămână pasivă în fața bombardamentelor asupra teritoriului său.

„Am spus că îi vom lovi. Dacă Putin nu vrea să încheie acest război și dorește să-l continue, nu vom sta liniștiți, vom răspunde”, a afirmat liderul ucrainean.

El a amintit și de recentul atac asupra complexului religios Lavra Pecerska din Kiev, menționând că Ucraina pregătește un răspuns.

Zelenski a declarat că Ucraina nu și-a dorit războiul și este pregătită pentru pace și încetarea focului, însă Rusia trebuie să suporte consecințele propriilor acțiuni.

„Dacă Putin nu vrea să încheie acest război, nu vom sta liniștiți. Vom răspunde, iar răspunsul trebuie să fie puternic. Dacă Ucraina arde, va arde și Moscova”, a spus președintele ucrainean.

Totodată, el a făcut apel nu doar la aliații occidentali, ci și la cetățenii ruși să exercite presiuni asupra conducerii de la Kremlin.

„Toată lumea trebuie să pună presiune pe Putin – ucrainenii, europenii, americanii. Iar rușii ar trebui să se trezească și să exercite presiuni asupra propriului lider”, a declarat Zelenski.

Declarațiile au fost făcute în contextul unor noi atacuri cu drone asupra Moscovei, care au provocat explozii și incendii în mai multe zone ale capitalei ruse. Din cauza bombardamentelor, autoritățile au introdus temporar restricții în activitatea unor aeroporturi din regiune, în timp ce sistemele de apărare antiaeriană au fost activate.

Imagini și înregistrări video publicate pe rețelele sociale au surprins incendii și explozii în mai multe zone ale capitalei ruse, inclusiv la rafinăria din Kapotnia. Potrivit canalului independent rus Astra, la instalație au izbucnit cel puțin cinci incendii.

Atacul survine la doar două zile după ce aceeași rafinărie a fost lovită de drone ucrainene cu rază lungă de acțiune. Instalația este una dintre cele mai importante din Rusia, asigurând aproximativ 40% din necesarul de combustibil al Moscovei și majoritatea benzinei consumate în regiune. De asemenea, furnizează combustibil pentru toate cele patru aeroporturi majore ale capitalei ruse.

În paralel, o altă lovitură cu drone a vizat infrastructura petrolieră din orașul Gukovo, regiunea Rostov, unde imagini distribuite online au arătat un incendiu de proporții la un depozit de petrol. Autoritățile locale au anunțat moartea unei persoane și rănirea altor două.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...