Viktor Orban se opune lansării negocierilor pentru admiterea Ucrainei în UE: Trebuie să răspundem la întrebări foarte lungi și dificile 

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că este necesar să fie clarificate probleme „foarte dificile” înainte ca Uniunea Europeană să poată măcar începe negocierile asupra aderării Ucrainei la blocul comunitar, informează Reuters.

Statele din UE urmează să decidă în decembrie dacă să permită Ucrainei să înceapă negocierile de aderare, ceea ce va necesita unanimitate din partea tuturor celor 27 de membri. Diplomaţi au atenţionat că Ungaria ar putea constitui un obstacol.

„Nu putem evita întrebarea – când, în această toamnă, vom avea negocieri la Bruxelles cu privire la viitorul Ucrainei – dacă putem de fapt lua în considerare în mod serios acordarea statutului de membru, începerea negocierilor pentru aderare cu o ţară care se află în război”, a declarat Orban la Radio Kossuth, postul naţional al Ungariei, citat de Agerpres.

Orban crede că răspunsul la întrebări dificile de acest tip va necesita mult timp.

„Noi nu ştim cât de mare este teritoriul acestei ţări, în condiţiile în care războiul continuă, nu ştim cât de mare este populaţia ei, în condiţiile în care ei continuă să se refugieze… Ar fi fără precedent să admitem o ţară în UE fără a cunoaşte parametrii acesteia. Prin urmare, eu cred că noi trebuie să răspundem la întrebări dificile şi care vor dura mult, până când vom ajunge să decidem dacă să începem negocierile de aderare”, a spus liderul de la Budapesta.

Recent şeful guvernului de la Budapesta a declarat că Ungaria nu va susţine Ucraina în nicio problemă de afaceri internaţionale dacă Kievul nu restabileşte drepturile lingvistice ale etnicilor magiari.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...