Viroza a amânat declarațiile lui Plahotniuc în instanță. Politicianul are probleme de sănătate

Audierea lui Vlad Plahotniuc în fața instanței în dosarul privind frauda bancară a fost amânată de instanță. Decizia a fost luată în urma solicitării făcute de inculpat, care a declarat că are viroză și a cerut o pauză.

Procurorul de caz s-a arătat însă nemulțumit de amânare, cerând ca medicul din cadrul Penitenciarului nr. 13 să îl examineze și să vină oficial cu un diagnostic. Acuzatorul a precizat că până la ședința de azi nu i-a fost prezentat niciun document despre starea de sănătate a politicianului.

La rândul său, avocatul Lucian Rogac a precizat că apărarea nu este obligată să vină cu acte confirmative în asemenea situații, însă se va conforma și se va adresa instituții penitenciare pentru eliberarea documentului necesar.  

Tot azi, judecătorii au acceptat audierea a încă trei martori solicitați de apărarea lui Vlad Plahotniuc, dintr-o listă de 48 de persoane propusă de avocat.  

„Încheierea privind admiterea a doar trei martori reprezintă un dezechilibru și o încălcarea a egalității armelor. În total, vom avea 21 de martori, în timp ce acuzarea a avut peste 50. Instanța ne-a dat o sarcină practic imposibilă, ca în patru zile să-i identificăm, să-i cităm și să asigurăm prezența în sală. Amintesc că citațiile se prezintă cu cel puțin cinci zile înainte de acțiunile procesuale”, a declarat Lucian Rogac.  

Săptămâna trecută, Vlad Plahotniuc a anunțat că este pregătit pentru declarațiile în fața instanței în dosarul privind frauda bancară. Audierea fostului lider al PDM urma să aibă loc azi, 12 februarie.

Amintim că Vlad Plahotniuc se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 din 25 septembrie 2025, atunci când a fost extrădat în R. Moldova. În 22 ianuarie, mandatul de arestare a fost prelungit pentru a patra oară cu 30 de zile.

Potrivit procurorilor, fostul lider al PDM este învinuit de comiterea unui șir de infracțiuni, printre care crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari, precum și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...