Vlad Plahotniuc, primul mesaj după condamnare: „Sentința reprezintă triumful puterii politice asupra legii”

Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, condamnat recent în primă instanță la 19 ani de închisoare, a reacționat pe rețelele de socializare, pentru prima dată de la pronunțarea condamnării și a calificat decizia magistraților drept „politică”. Potrivit lui, condamnarea lui semnifică „triumful puterii politice asupra legii și compromiterea ei în mod repetat”. 

„Știu că pentru multă lume sentința de condamnare era cunoscută din timp. Nici nu putea fi altfel în condițiile în care judecătorii erau supuși vettingului galben, care le decidea cariera, iar procurorul pe caz a primit imediat după condamnarea mea promovarea vettingului, ca o recompensă pentru dosarul pe care l-a întocmit împotriva mea. Totul e atât de vizibil și la suprafață, toate influențele politice sunt atât de evidente, toate comenzile date de sus sunt atât de vădite, încât doar naivii pot crede că în aprilie s-a produs un act de triumf al legii. Din contra, acela a fost, de fapt, triumful puterii politice asupra legii. Și compromiterea în mod repetat a legii”, a transmis Plahotniuc.  

Acesta a mai spus că „imediat ce dosarul său va fi înaintat către niveluri judecătorești superioare, inclusiv europene și internaționale, lacunele în probatoriu și erorile grave de procedură vor fi scoase la iveală, cu consecințele de rigoare”. 

„Ipotezele, alegațiile și părerile culese și aduse ca argumente în dosar împotriva mea nu sunt probe. Acestea nu sunt dovezi serioase, ci fantezii generate de rivalii mei politici. Dovezi concrete n-au existat și nu există, ele nu pot exista. Prin urmare, sentința de condamnare în prima instanță a fost una exclusiv dictată politic și ea va trebui să fie supusă unei analize oneste, profesionale și critice în instanțele de mai sus. Și eu sper că de acum încolo justiția va fi mult mai independentă față de politic și mai curajoasă în respectarea codului profesional. Implicit, se poate impune rejudecarea cazului, cu un nou complet de judecată, fără de păcatele profesionale și morale ale celor care s-au compromis la prima etapă”, a mai transmis Plahotniuc. 

Vlad Plahotniuc a fost condamnat în 22 aprilie la 19 ani de închisoare de către Judecătoria Chișinău, care l-a găsit vinovat în toate cele cinci capete de acuzare. Termenul de executare se va calcula din momentul reținerii politicianului în Grecia, în iulie 2025, ceea ce înseamnă că fostul lider democrat își va executa pedeapsa până în 2044.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...