Vladimir Bolea spune că „cel mai probabil” va rămâne la Ministerul Infrastructurii

Redacția ZIUAȘtiriEconomie8 octombrie 2025

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că este foarte posibil să-și continue activitatea în fruntea ministerului și după învestirea noului guvern. Oficialul a subliniat că proiectele lansate de echipa ministerului „trebuie duse la bun sfârșit și extinse în următorii ani”, transmite IPN.

„Din discuțiile preliminare pe care le-am avut cu colegii, cel mai probabil, voi rămâne la Ministerul Infrastructurii pentru a continua proiectele începute”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Ministrul a vorbit despre necesitatea continuării proiectelor aflate în derulare, care, în opinia sa, nu trebuie întrerupte odată cu învestirea noului executiv. Ministrul a adăugat că perioada următoare va fi una crucială pentru atragerea fondurilor europene de preaderare. În acest context, oficialul consideră esențială menținerea echipei actuale, care are experiența și capacitatea necesară pentru a gestiona eficient aceste resurse.

Potrivit legii, după constituirea noului Parlament, președintele țării, în urma consultărilor cu fracțiunile parlamentare, propune un candidat la funcția de prim-ministru. Ulterior, candidatul desemnat are la dispoziție 15 zile pentru a-și crea echipa și programul de guvernare. Executivul este aprobat cu voturile a cel puțin 51 de deputați.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...