
Putin vrea să ne distrugă, să distrugă Ucraina și apoi să cucerească toți vecinii Rusiei. Declarația a fost făcută de Volodimir Zelenski, la Vilnius, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. Potrivit liderului de la Kiev, Ucraina are nevoie de o invitație pentru a se alătura NATO și consideră că acest lucru este realist în acest an.
„NATO nu ar trebui să se teamă de propria existență, de propriile sale reguli. Regiunea Mării Baltice a primit în sfârșit o șansă istorică pentru o securitate de încredere după ce Finlanda și Suedia au aderat la NATO. Regiunea Mării Negre are nevoie de aceeași securitate. Ca națiune democratică care apără valorile noastre comune ale Alianței, Ucraina merită să fie invitată să adere la NATO”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă, citat de UNN.
Zelenski a menționat că Ucraina este recunoscătoare fiecărui stat pentru acordurile bilaterale de securitate care susțin Kievul până când va adera la NATO.
„Astăzi am semnat al nouălea astfel de acord cu Letonia. Și îi invit pe toți liderii celor Trei Mări să semneze astfel de acorduri cu Ucraina. Putin vrea să distrugă Ucraina și libertatea tuturor națiunilor din regiunea noastră și nu vede alternative. În mod similar, nu ar trebui să căutăm alternative la securitatea noastră. Ucraina are nevoie de o invitație pentru a se alătura NATO. Acest lucru este realist anul acesta”, a punctat Zelenski.
Potrivit liderului de la Kiev, fără puterea ucraineană, puterea întregii Europe nu va fi completă.
„Și împreună, integrându-ne treptat, ne putem proteja cu adevărat unii pe alții de revanșismul rusesc. Anul acesta ar trebui să fie momentul pentru toți pașii necesari care vor face reală victoria noastră asupra terorii rusești. Este posibil. Dar este posibil doar în unitate – a noastră și a tuturor partenerilor – și cu condiția ca realitatea să corespundă declarațiilor și acordurilor noastre”, a conchis președintele ucrainean.