Compania Aegean Airlines lansează zboruri directe din Moldova spre capitala Greciei. Cursele Chișinău – Atena, cu câte două zboruri săptămânale, vor fi operate din luna noiembrie. Despre asta a anunțat președintele Maia Sandu, aflată într-o vizită oficială în Grecia.
Președintele țării a mai anunțat că, în curând, Moldova va avea o ambasadă a Greciei la Chișinău și va semna Acordul de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere.
„Deja avem un contract cadru cu operatorul de gaze din Grecia, DEPA, privind achiziționarea gazului natural, fapt ce ne ajută să diversificăm sursele de energie și să sporim securitatea energetică a țării. Vom continua să aprofundăm relațiile moldo-grecești, dar și cu alte țări europene în beneficiul cetățenilor noștri”, a mai punctat șefa statului.
Maia Sandu s-a aflat într-o vizită oficială în Grecia unde a discutat despre cooperarea bilaterală cu președintele Katerina Sakellaropoulou și cu premierul de la Atena, Kyriakos Mitsotakis.