
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, sunt ținta unor critici, după ce au efectuat vineri un zbor charter de la Bruxelles la Luxemburg — o distanță ce ar fi putut fi parcursă în aproximativ două ore și jumătate cu mașina, transmite Politico.
Purtătorul de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, a justificat alegerea zborului privat prin „constrângerile de program” ale celor trei lideri europeni și ale premierului luxemburghez Luc Frieden, cu care s-au întâlnit pentru a marca Ziua Schuman.
„A fost o situație excepțională. Cei trei președinți au dorit să participe împreună la celebrarea Declarației Schuman, iar zborul charter a fost singura opțiune care le-a permis tuturor să ajungă la timp”, a declarat Pinho în cadrul briefingului de presă de luni.
Această decizie a fost însă criticată din nou în contextul în care Uniunea Europeană promovează reducerea emisiilor și tranziția către un transport mai ecologic. În trecut, liderii UE au mai fost vizați pentru utilizarea avioanelor private în cadrul deplasărilor oficiale.
În martie 2023, presa germană relata că Ursula von der Leyen a efectuat 57 de zboruri private în doar doi ani. La rândul său, Antonio Costa a fost criticat în Portugalia pentru utilizarea unui avion al Forțelor Aeriene pentru un zbor oficial spre Bruxelles, despre care opoziția suspecta că ar fi avut și scopuri personale.
De asemenea, fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, a folosit avioane charter în 28 din cele 46 de deplasări externe efectuate în 2022.
Uniunea Europeană nu deține o flotă proprie de aeronave oficiale, astfel că recurge la zboruri comerciale sau private, ceea ce face aceste deplasări mai vizibile și adesea controversate în spațiul public.