
Președintele Chinei, Xi Jinping, a reiterat că reunificarea Taiwanului cu China continentală este inevitabilă, afirmând că acest proces istoric nu poate fi oprit. Declarațiile au fost făcute într-un context de tensiuni persistente între Beijing și Taipei, dar și înaintea summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), unde liderul chinez ar urma să se întâlnească cu președintele american Donald Trump, relatează Reuters.
Într-un discurs susținut la Marea Sală a Poporului din Beijing, Xi Jinping a calificat soluționarea problemei Taiwanului drept o „misiune istorică de neclintit” a Partidului Comunist Chinez.
„Cursul istoriei nu poate fi oprit”, a declarat liderul chinez, insistând că reunificarea completă a Taiwanului cu China continentală trebuie și va fi realizată.
Discursul a fost rostit cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la nașterea lui Sun Yat-sen, liderul revoluționar care a contribuit la răsturnarea monarhiei chineze în 1911 și la întemeierea Republicii Chineze.
„Sun Yat-sen a susținut în mod constant unitatea țării și solidaritatea națiunii și s-a opus ferm tuturor cuvintelor și acțiunilor care dezbină țara sau națiunea”, a adăugat el.
Xi Jinping a invocat moștenirea politică a acestuia pentru a justifica obiectivul Beijingului privind reunificarea, prezentându-l drept un patriot și un susținător al unității naționale. Președintele chinez a făcut apel la populația de pe ambele maluri ale Strâmtorii Taiwan să se opună forțelor pe care Beijingul le consideră separatiste și să sprijine dezvoltarea pașnică a relațiilor bilaterale.
Deși Xi a subliniat că Beijingul preferă o reunificare pașnică, autoritățile chineze nu au renunțat niciodată la posibilitatea utilizării forței militare pentru a prelua controlul asupra insulei.
China consideră Taiwanul parte integrantă a teritoriului său, deși Republica Populară Chineză nu a exercitat niciodată controlul asupra insulei. În schimb, autoritățile de la Taipei susțin că numai populația Taiwanului are dreptul să decidă asupra viitorului său.
Beijingul promovează formula „o țară, două sisteme”, care ar permite Taiwanului să păstreze un anumit grad de autonomie după reunificare. Propunerea este însă respinsă de principalele forțe politice taiwaneze.
Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, a afirmat în repetate rânduri că viitorul insulei trebuie decis exclusiv de cetățenii săi. Beijingul îl consideră separatist și refuză dialogul direct cu acesta.
Declarațiile lui Xi Jinping intervin într-un moment sensibil pentru relațiile dintre China și Statele Unite, în perspectiva summitului APEC de la Shenzhen, unde este așteptată o nouă întâlnire între liderul chinez și Donald Trump.
Taiwanul rămâne unul dintre principalele puncte de dispută dintre Washington și Beijing. Statele Unite întrețin relații neoficiale cu Taipei și îi oferă sprijin pentru apărare, în timp ce China denunță orice implicare externă în ceea ce consideră o problemă internă.