Purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe vine cu noi acuzații în adresa autorităților Republicii Moldova. Șeful diplomației de la Moscova a declarat că decizia Consiliului European de a începe negocierile privind aderarea Moldovei la UE amintește de „o sărbătoare în vremea ciumei”.
„Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost sintagma „despre întoarcerea Moldovei în spațiul european din care imperiul a smuls-o”. Am o întrebare: înainte de asta, Moldova nu era în Europa? Dacă nu, atunci unde? Parte a cărui continent era? Este o absurditate”, a declarat Zaharova.
Zaharova a subliniat, de asemenea, decizia Parlamentului de a aproba Strategia de Securitate Națională, în care Rusia este desemnată „cea mai periculoasă și constantă sursă de amenințări la adresa statalității, democrației și prosperității țării”.
„Moldovenii văd cum țara lor devine o parte a periferiei europene, ruptă de Rusia, o țară istoric și spiritual apropiată. Moldovenii observă cum se încearcă atragerea țării în conflictele care, în ultimii ani, au fost stimulate de Washington și Marea Britanie pe continentul european, cu un singur scop: să oprească bunăstarea și prosperitatea pe continentul european. Țara noastră nu a reprezentat niciodată o amenințare la adresa poporului prietenos al Republicii Moldova și rămâne interesată să mențină dezvoltarea legăturilor bilaterale cu multiple aspecte”, a conchis Zaharova.