
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a aprobat decizia Consiliului Național de Securitate și Apărare (CNSAU) din 12 februarie, prin care sunt impuse sancțiuni împotriva mai multor persoane influente, printre care fostul președinte Petro Poroșenko, oligarhul Igor Kolomoiski și Viktor Medvedciuk.
Potrivit decretului, sancțiunile împotriva fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, sunt impuse pe termen nelimitat. Acesta va fi lipsit de distincțiile de stat, i se vor bloca activele și i se vor restricționa operațiunile comerciale.
Potrivit Forbes Ukraine, Consiliul de Securitate a decis sancționarea lui Poroșenko în baza unor posibile acuzații de trădare de patrie.
Medvedciuk, care a fost transferat în Rusia în cadrul unui schimb de prizonieri în 2022, este acuzat în Ucraina de trădare. Igor Kolomoiski se află în arest în Ucraina din septembrie 2023, fiind suspectat de fraudă, iar în mai 2024 a fost acuzat și de organizarea unui asasinat la comandă.
Pe lista sancțiunilor au fost incluși și miliardarul Konstantin Jevago, precum și fostul coproprietar al PrivatBank, Ghenadi Bogoliubov.
Jevago este investigat pentru falimentul băncii „Finanțe și Credit”. Acesta a fost reținut în Franța în decembrie 2022, dar ulterior eliberat pe cauțiune. Bogoliubov este suspectat de trecerea ilegală a frontierei.
Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko a denunțat miercuri sancțiunile impuse de Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, numindu-le „neconstituționale” și „motivate politic”. El l-a acuzat pe rivalul său, președintele Volodimir Zelenski, că se află în spatele deciziei.
Poroșenko, care conduce cel mai mare bloc de opoziție din parlament, a sugerat că sancțiunile ar putea fi legate de acuzații de „înaltă trădare” și presupuse legături cu Rusia.
„Zelenski a dat o lovitură colosală unității noastre interne”, a declarat Poroșenko într-o declarație video.