Zelenski confirmă trimiterea unei delegații la Istanbul pentru negocieri cu Rusia. Moscova se declară pregătită de „reluarea procesului de pace”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat trimiterea unei delegații oficiale la Istanbul pentru noi discuții cu Federația Rusă, subliniind că principalul obiectiv al Kievului este obținerea unui acord de încetare a focului. Delegația ucraineană este condusă de ministrul apărării, Rustem Umerov.

Potrivit liderului ucrainean, negocierile ar urma să înceapă în seara zilei de 15 mai sau pe 16 mai. Echipa ucraineană va rămâne la Istanbul cel puțin până mâine, în funcție de evoluția discuțiilor.

Zelenski a reiterat disponibilitatea sa pentru discuții directe cu președintele rus Vladimir Putin, exprimându-și din nou nemulțumirea față de seriozitatea cu care Moscova abordează aceste negocieri.

„Sunt aici, suntem pregătiți pentru negocieri directe. Din păcate, (rușii) nu iau negocierile suficient de în serios”, a declarat președintele ucrainean, făcând aluzie la faptul că delegația rusă este condusă de un consilier și nu de un oficial de rang înalt.

În replică, Vladimir Medinski, șeful delegației ruse, a susținut un scurt briefing de presă la Consulatul General al Federației Ruse din Istanbul, precizând că „delegația rusă este aprobată prin ordin prezidențial și are toate competențele necesare pentru a purta aceste negocieri”.

Oficialul rus a precizat Moscova consideră aceste discuții o continuare a procesului de pace început în 2022, dar întrerupt de partea ucraineană.

„Suntem orientați spre un dialog constructiv și identificarea de soluții viabile. Scopul nostru este atingerea unei păci de durată, prin eliminarea cauzelor profunde ale conflictului”, a declarat Medinski, fără a oferi detalii privind ora sau ziua exactă a desfășurării negocierilor.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...