
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că negocierile delegației ucrainene cu echipa americană, desfășurate în Arabia Saudită, au adus progrese importante și a evidențiat și angajamentul SUA de a relua sprijinul militar și furnizarea de informații pentru Ucraina.
Liderul ucrainean a subliniat că, în cadrul convorbirilor, SUA au propus un armistițiu complet de 30 de zile, extins pe întreaga linie a frontului, nu doar pentru rachete, drone, bombe sau Marea Neagră.
„Ucraina acceptă această inițiativă, o considerăm un pas pozitiv și suntem gata să acționăm. SUA trebuie să convingă Rusia să facă la fel. Dacă rușii sunt de acord, liniștea va începe imediat”, a adăugat el.